Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

România a devenit cel mai mare furnizor de motorină al Ucrainei, depășind Polonia

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 14 aprilie 2023

România a fost în luna martie cel mai mare furnizor de motorină al Ucrainei, depășind Polonia, relevă datele analizate de Profit.ro

Kievul importă combustibil diesel pentru a-și acoperi consumul curent, dar și pe cel al armatei și pentru a compensa desele întreruperi de curent cauzate de bombardamentele rusești, mai notează sursa citată.

România a furnizat o pătrime din motorina care a intrat în Ucraina, în pofida reducerii importurilor statului vecin cu 7% față de luna precedentă, la 446,7 mii de tone.

Astfel, din cele 446,7 mii tone, 114 mii tone au provenit din România, care a depășit Polonia (79 mii tone) ca volum.

Potrivit sursei menționate anterior, volumul de motorină exportat în Ucraina reprezintă aproape o pătrime din consumul mediu lunar de motorină al României, de circa 491 mii tone. Foarte probabil, cel puțin o parte din combustibilul diesel exportat în Ucraina este, la rândul său, importat, cele 3 rafinării din România acoperind doar două treimi din consumul intern, restul, până la nivelul anual de 5,9 milioane fiind asigurat din importuri.

Foto: Președinția Ucrainei

Comentarii