Stirile zilei

BREAKING Guvernul va plafona sporul de condiții vătămătoare / Reacție vehementă a sindicaliștilor din Poliție

Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare va fi plafonat la 300 de lei brut (aproximativ 170 de lei net) pe lună pentru angajații din sectorul public, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat joi de Ministerul Muncii.

Documentul prevede că personalul care lucrează în medii cu risc ridicat sau în condiții dăunătoare poate primi acest spor, calculat proporțional cu timpul efectiv lucrat în astfel de locuri, în conformitate cu legislația în vigoare. De asemenea, proiectul reduce la 1-3 zile concediul suplimentar acordat angajaților din administrația publică, regiile autonome cu specific deosebit și alte unități bugetare, care desfășoară activități în condiții grele, periculoase sau vătămătoare.

Mai exact, de acest spor beneficiază polițiști, polițiști de penitenciare, jandarmi, pompieri, personal medical, personal didactic, personal care lucrează în domeniul controlului fiscal, dar și funcționari din administrația locală. Aceștia pot beneficia de sporuri de până la 15% din salariul de bază, în funcție de evaluările de risc specifice activităților desfășurate, în limita a 1.500 de lei.

Potrivit Guvernului, măsura are ca scop reducerea cheltuielilor permanente ale bugetului de stat, pentru a sprijini sustenabilitatea finanțelor publice. Impactul financiar estimat pentru anul 2025 este de 1,345 miliarde lei, din care economii de 1,047 miliarde lei la bugetul de stat și 298 milioane lei la bugetele locale.

Sindicaliștii critică dur inițiativa

Sindicatul Europol a reacționat vehement la propunerea Guvernului de a reduce concediul suplimentar de odihnă pentru angajații care își desfășoară activitatea în condiții periculoase sau vătămătoare. Noua măsură, care limitează acest beneficiu la doar 1–3 zile pe an, este calificată drept „o sfidare” la adresa lucrătorilor expuși zilnic unor riscuri semnificative.

„Nu vorbim despre disconforturi obișnuite, ci despre angajați care se confruntă cu inhalarea substanțelor toxice, temperaturi extreme sau expunerea directă la agenți patogeni periculoși,” subliniază reprezentanții Europol.

Aceștia atrag atenția că măsura elimină orice distincție între riscurile reale și situațiile de muncă obișnuite, tratând toți angajații din sectorul public în mod uniform. Propunerea este considerată cu atât mai problematică în contextul în care speranța de viață în România este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.

„Această măsură echivalează cu anularea oricărei forme de compensare pentru riscurile profesionale la care acești angajați sunt supuși zilnic,” afirmă liderii Europol.

Mai mult, sindicatul acuză Guvernul că se îndepărtează de principiile declarate anterior, care promiteau eliminarea privilegiilor și o redistribuire echitabilă a resurselor.

„În loc să reducă sinecurile sau să combată veniturile excesive din sectorul public, cei sacrificați rămân angajații cu cele mai mici salarii, care mențin funcționarea sistemului,” se arată într-un comunicat al Europol.

Articole Recomandate

Back to top button