Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Robert Negoiță spune că poate trăi trei zile cu 46 de lei. Ce alimente și-ar fi cumpărat primarul

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 10 februarie 2024

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat că își poate asigura mâncarea pentru trei zile cu doar 46 de lei. Într-o intervenție avută la Antena 3, primarul Sectorului 3 a spus că a cumpărat două pâini, o sticlă de lapte, o caserolă de humus și una de fasole bătută.  

„Aș vrea să se înțeleagă. Întrebarea era dacă sunt bogat. Sunt foarte econom. De 46 de lei am cumpărat două pâini, două sticle de lapte și două caserole, una cu humus și una cu fasole bătută. Mai completez cu mici chestii, un măr… Vreau să asigur că am mai puțin de 70 kg și nu-mi este ușor să rămân la greutatea asta pentru că sunt pofticios. Este viața mea. Sunt de acord că este puțin credibil. Cei care mă cunosc știu care este modul meu de viață”, a declarat Robert Negoiță, la Antena 3.

Potrivit declarației sale de avere, Robert Negoiță deține 25 de terenuri, dintre care 14 agricole și 11 intravilane, patru case și alte cinci imobile, dar și acțiuni la două firme în valoare de 10 milioane de euro. Pe de altă parte el are datorii, cele mai multe către statul român, de peste 57 milioane de euro.

Premierul Ciolacu pretindea că face cumpărături de 100 lei

Printre politicienii care în fața camerelor de filmat pretind că au un stil de viață auster se numără și Marcel Ciolacu. După ce a declarat public că își poate cumpăra strictul necesar cu doar 100 de lei, premierul a mers într-un magazin pentru a și dovedi acest lucru.

Jocul de imagine nu a fost deloc reușit. Liderul PSD nu a reușit să cumpere alimente să încropească nici măcar o singură masă, ceea ce i-a adus critici în mediul online din partea mai multor cetățeni.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW