Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Robert Negoiță, la lansarea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei: „Ce relevanța are ce votez eu?”

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 20 martie 2024

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță a refuzat să declare cu cine va vota pentru Primăria Capitalei, deși a fost prezent la lansarea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu, oficialul candidat PSD-PNL.

Într-o conferință de presă susținută miercuri la Palatul Parlamentului medicul Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar din București, a fost prezentat drept candidat comun al coaliției PSD – PNL pentru funcția de primar al Capitalei. La eveniment vorbit liderii celor două partide, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, dar șefii de campanie ai candidatului, Gabriela Firea și Sebastian Burduja.

Cu toate că, începând de miercuri, PSD susține oficial candidatura lui Cătălin Cîrstoiu, nu puține sunt vocile care susțin că mai mulți oameni importanți din interiorul partidului l-ar susține de fapt pe Cristian Popescu Piedone, cel care și-a anunțat candidatura din partea PPUSL, partidul fondat de patronul Trustului Intact, Dan Voiculescu.

Negoiță nu a vrut să spună cu cine votează

În timpul sesiunii de întrebări, unul dintre jurnaliștii prezenți a ridicat această problemă, iar Robert Negoiță a apărut pe scenă pentru a răspunde. În loc să lămurească pe cine va susține, actualul primar al Sectorului 3, susținut pentru un nou mandat de PSD și PNL, a adâncit suspiciunile.

„Eu nu am spus că votez cu altcineva. Ce relevanță are ce votez eu?  Eu când am să votez cu cineva, votez cu speranță, votez ceva care de principiu cunosc. Ieri l-am cunsocut pe Cătălin și cred, din ce am înțeles până acum…dar haideți să ne înțelegem mai avem 2 luni de zile. Nu mai interpretați lucrurile. Nu încercați să zmulgeți de la mine chestiuni, nu le mai interpretai în felul ăla. Până la urmă eu sunt un cetățean în acest oraș, dați-mi voie să gândesc, să simt, să am modul meu de a fi”, a declarat Robert Negoiță.

Bezele către Piedone

Robert Negoiță nu a ascuns că se află în relații foarte bune cu Cristian Popescu Piedone. Mai mult, într-o intervenție la Antena 3, primarul Sectorului 3 și-a declarat admirația către edilul de la Sectorul 5 și a lansat săgeți spre candidatul susținut oficial de coaliție.

„Pe Cătălin Cîrstoiu nu-l cunosc, însă am înțeles că este un manager foarte bun. Şi o să plecăm de la premisa că știe, dar Piedone chiar știe administrație. (…) Eu nu cred în persoane miraculoase, care să influențeze votul… Până la urmă, cetățeanul va decide. (…) Cel mai important e contactul direct cu cetățeanul, ori aici Piedone e cel mai bun. La contactul cu cetățenii știe să interacționeze. E ce trebuie”, a declarat Robert Negoiță, la Antena 3.

Alegerile locale se vor desfășura în data de 9 iunie, odată cu alegerile europarlamentare.

 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii