Rishi Sunak a câștigat a doua rundă de alegeri interne din Partidul Conservator / Cinci candidați au mai rămas în cursă

Rishi Sunak, fost ministru de Finanțe, se află pe primul loc în preferințele membrilor Partidului Conservator din Marea Britanie și după a doua rundă a alegerilor interne, relatează Reuters.
Pe locurile următoare s-au clasat Penny Mordaunt și ministrul britanic de Externe Liz Truss.
Cinci candidați au mai rămas în cursa pentru funcția de președinte al Partidului Conservator, ce va ocupa și funcția de prim-ministru al Marii Britanii, odată cu demisia lui Boris Johnson.
Procurorul general Suella Braverman a fost eliminată din cursă, după ce a eșuat în încercarea de a acumula 30 de voturi ale parlamentarilor conservatori.
Rishi Sunak, a cărei demisie din funcția de ministru al Finanțelor a ajutat la debarcarea lui Boris Johnson de la conducerea partidului, susține că prioritatea unui nou Guvern britanic ar trebui să fie combaterea inflației.
Cei cinci candidați rămași în cursă sunt Rishi Sunak, Penny Mordaunt, Liz Truss, Kemi Badenoch, fost ministru al Egalității de șanse, și șeful comisiei parlamentare de politică externă, Tom Tugendhat.
A treia rundă a alegerilor interne este programată pentru luni. Dacă toți candidații vor obține 30 de voturi, va fi eliminat cel care are cea mai mică susținere în rândul conservatorilor.
Până pe 21 iulie, în cursă ar urma să rămână doar doi candidați, ce vor fi aleși prin corespondență de cei 200.000 de membri ai Partidului Conservator. Câștigătorul ar urma să fie anunțat pe 5 septembrie.
Sursă foto: Rishi Sunak / Facebook



