Rise Project: Ofițeri de la fosta „Doi ș’un sfert”, aruncați în lupta împotriva virusului Covid-19

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a detașat ofițeri ai unității de informații a MAI, DGPI, fosta „Doi ș’un sfert”, în conducerile tuturor centrelor teritoriale de intervenție împotriva virusului Covid-19. Ordinul intern semnat pe 16 aprilie de Arafat și supervizat de ministrul Vela se află „în curs de implementare”, scrie Rise Project.
Arafat susține că măsura este necesară deoarece astfel va fi asigurată o coordonare adecvată „pentru gestionarea cazurilor de infecţie cu coronavirusul SARS-CoV-2 la nivelul structurilor de asistenţă medicală de urgenţă, realizată în baza cunoasterii tuturor elementelor de interes din plan operativ”, se arată într-un document.
Potrivit sursei citate, ofițerii de informații sunt detașați ca invitați ai centrelor teritoriale de intervenție împotriva coronavirusului și vor „asigura sprijinul comandatului acţiunii la nivel naţional şi şefilor centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti, privind evaluarea permanentă a situaţiilor incidente răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2”.
Inquam Photos / George Calin



