Friday, April 12, 2024
Jurnalism corect


Reuters: Fakenews cu militari americani „ajunși în Israel”. Videoclipul este, de fapt, din România

By news.ro , in Stirile zilei , at 30 octombrie 2023 Etichete: , , ,

O înregistrare video care arată de fapt soldaţi americani aterizând în România în iunie 2022 la baza de la Mihail Kogălniceanu a fost partajată online şi pretinde, în mod fals, că arată puşcaşi marini americani care sosesc în Israel în timpul războiului dintre Israel şi Hamas, în octombrie 2023, a descoperit departamentul Fact Check al Reuters.

„SE ÎNTÂMPLĂ ACUM: Mii de puşcaşi marini americani tocmai au aterizat în Israel WW3 ALERTĂ MAXIMĂ”, se arată în postările care distribuie videoclipul datat pe platforma X. Capturi de ecran din videoclip au fost, de asemenea, partajate pe Facebook şi TikTok ca arătând o scenă din Israel.

Cu toate acestea, videoclipul de rezoluţie redusă conţine fragmente decupate dintr-un videoclip mai lung încărcat pe un serviciu de distribuţie media finanţat de Departamentul Apărării al Statelor Unite (DoD), care arată soldaţii Diviziei 101 Aeropurtate sosind la baza Mihail Kogainiceani din România în iunie 2022. Clipurile modificate care sunt distribuite pe reţelele sociale încep la minutul 0:46 din videoclipul mai lung.

O imagine de la acelaşi eveniment din 2022 poate fi vizionată pe site-ul DoD. Potrivit legendei DoD, soldaţii au sosit în România pentru a „sprijini misiunea Corpului V al Armatei de a întări flancul estic al NATO şi de a se angaja în exerciţii multinaţionale cu parteneri din întreaga Europă pentru a reasigura aliaţii şi a descuraja noi agresiuni ruseşti”.

Nu există informaţii că puşcaşii marini americani ar fi ajuns în Israel până la data de 27 octombrie 2023, menţionează Reuters.

Statele Unite au trimis forţe navale în Orientul Mijlociu în săptămânile care au trecut de la atacul surpriză din 7 octombrie al Hamas asupra Israelului, care a declanşat actualul conflict. Încă 900 de soldaţi americani se îndreaptă spre Orientul Mijlociu pentru a consolida apărarea aeriană a personalului american, pe fondul creşterii numărului de atacuri din partea unor grupuri afiliate Iranului, în urma tensiunilor legate de războiul dintre Israel şi Hamas, a confirmat joia trecută Pentagonul.

Verdictul echipei Fact Check a Reuters este că imaginile au fost deturnate şi arată soldaţii armatei americane care ajung în România în iunie 2022, nu puşcaşi marini americani care ar veni în Israel în octombrie 2023

FOTO: Pixabay

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW