Restricțiile asupra importurilor de cereale ucrainene, prelungite de Comisia Europeană
Comisia Europeană a anunţat luni, 5 iunie, prelungirea până pe 15 septembrie a acordului prin care cinci dintre statele vecine Ucraineu membre ale Uniunii Europene, printre care și România, pot restricţiona importurile de cereale ucrainene, relatează Reuters.
Restricţiile nu se vor mai aplica însă seminţelor pentru însămânţare.
Pe 2 mai, UE a permis celor cinci ţări – Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia – să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor produse pe teritoriul acestor ţări pentru a fi exportate în alte părți, inclusiv către alte ţări UE.
Aceste restricţii, menite să reducă excesul de ofertă care îi afectau pe producătorii din aceste țări, urmau să expire luni. Cele cinci state au solicitat o prelungire, reclamând preţul mai mic al cerealelor ucrainene – scutite de taxe în UE – face ca producţia internă să devină nerentabilă.
Restricțiile, ridicate din 15 septembrie?
Ucraina, în schimb, a solicitate ca aceste restricţii să fie ridicate. Acest lucru ar urma să se întâmple din data de 15 septembrie, cel puțin așa susțin reprezentanții executivului comunitar.
Comisia, care supervizează politica comercială a UE, a declarat că blocajele şi capacitatea de stocare redusă persistă, iar noul termen – jumătate lunii septembrie – va permite îmbunătăţiri în ceea ce priveşte scoaterea cerealelor din Ucraina şi trecerea prin ţările de tranzit.
UE a liberalizat toate importurile din Ucraina pentru o perioadă iniţială de 12 luni, începând cu iunie 2022, pentru a ajuta Kievul în eforturile sale de a respinge invazia Rusiei. Luna trecută, a fost de acord să prelungească suspendarea taxelor pentru încă un an.
Cele cinci ţări au înregistrat o creştere uriaşă a importurilor din Ucraina, în urma suspendării taxelor. Din cauza războiului cu Rusia, Ucraina a întâmpinat dificultăţi în exportul prin porturile sale de la Marea Neagră, ceea ce a sporit dependenţa sa de rutele prin estul UE.
Sursa foto: Uniunea Europeană
Comentarii