Friday, October 11, 2024
Jurnalism corect


Republica Moldova: Mitropolia Basarabiei îi acuză pe preoţii din Mitropolia Moldovei, arondată bisericii ruse, că fac propagandă împotriva votului pro-UE de la referendum

By news.ro , in Republica Moldova Stirile zilei , at 27 septembrie 2024

Ramura pro-română, minoritară, a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova i-a acuzat pe clericii din ramura rivală a bisericii, legată de Patriarhia Moscovei, că fac campanie împotriva referendumului din 20 octombrie prin care alegătorii sunt întrebaţi dacă susţin demersul guvernului de a adera la Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Metropola Basarabiei susţine că preoţii rivali fac lobby împotriva campaniei preşedintei pro-europene Maia Sandu de a adera la UE prin „acte profund ofensatoare îndreptate în mod clar împotriva unităţii spirituale şi naţionale” a Moldovei.

„Aceste figuri bisericeşti s-au implicat activ într-o misiune politică ostilă. (…) Mitropolia Basarabiei (…) susţine cu fermitate parcursul european al Republicii Moldova care reflectă valorile democratice şi respectul faţă de Biserică şi faţă de Creştinism”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Basarabiei.

„Aşa cum regimul ateist sovietic a profanat sfintele lăcaşuri, folosindu-le pentru a răspândi ideologia urii şi a distrugerii a tot ce era sfânt, românesc şi creştin, observăm astăzi o repetare a acestei cruzimi, prin infiltrarea aceloraşi aspiraţii imperialiste necruţătoare de către ierarhii rusofili care continuă o agendă politică, de această dată mascată sub aparenţa unei Biserici care ar trebui să apere credinţa ortodoxă, dar care slujeşte altor scopuri, animate retoric sub false apeluri victimizatoare „la rugăciune şi post pentru pace”, admirate de idolatrii aparenţelor care înşală în masă. Pentru orice om integru şi raţional, este inacceptabil ca, de pe amvonul Catedralei româneşti „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Bălţi – edificiu ridicat între 1924 şi 1934 prin truda Episcopului român Visarion Puiu şi sprijinul Familiei Regale – să se facă politică partizană, îndreptată grotesc împotriva voinţei şi valorilor neamului, a parcursului şi a integrităţii Republicii Moldova. Aceste manifestări nu doar că trădează memoria jertfei celor care au construit acest lăcaş, dar subminează abominabil stabilitatea socială şi spirituală a întregului popor” – afirmă comunicatul Mitropoliei Basarabiei.

Religia, ca şi politica, este profund polarizată în Moldova ex-sovietică, divizată între liberalii care pledează pentru legături mai strânse cu UE şi România vecină şi conservatorii care doresc să păstreze legăturile de lungă durată cu Rusia, explică Reuters. Mitropolia Moldovei, majoritară, este subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse, deşi numărul preoţilor care trec la ramura minoritară rivală a crescut, din cauza susţinerii de către Biserica rusă a invaziei Moscovei în Ucraina, vecinul estic al Moldovei.

Cu peste 90% dintre moldoveni care se declară creştini ortodocşi, acţiunile bisericii ar putea avea un efect major asupra referendumului din 20 octombrie – organizat în paralel cu alegerile prezidenţiale în care Maia Sandu îşi doreşte un al doilea mandat.

„Preoţii nu trebuie să se lase folosiţi pentru destabilizarea ţării. Ei trebuie să lucreze în toate privinţele pentru pace în societatea noastră … Apelul meu către cler este să nu se implice în politică şi să lase cetăţenii să aleagă în ce cred”, spunea preşedinta Maia Sandu la începutul acestei luni.

Potrivit celui mai recent sondaj de opinie, sprijinul pentru aderarea la UE este de 56%, în timp ce 34% se opun. Două dintre cele 15 partide înscrise în campania pentru referendum pledează pentru un vot „nu” la referendum.

Potrivit NewsMaker, la 24 septembrie, la catedrala „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” din Bălţi a avut loc o adunare la care au fost prezenţi mai mulţi clerici şi enoriaşi. În cadrul evenimentului, episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, a ţinut un discurs în care a făcut propagandă electorală pentru Victoria Furtună, candidată la alegerile prezidenţiale care susţine că referendumul nu este justificat, ci este doar o acţiune de PR a Maiei Sandu. Episcopul Marchel şi-a exprimat susţinerea pentru Furtună, dorindu-i să ajungă „factor decizional” în Republica Moldova, şi a descris-o ca fiind „o femeie firavă, o creştină, mamă duioasă şi soţie credincioasă”.

Cu trei zile înainte, la 21 septembrie, preotul Pavel Petrov a promovat mesaje anti-UE şi a criticat actuala guvernare proeuropeană a ţării în timpul unei predici susţinute în parohia sa – Biserica „Sfântul Mina” din Bălţi.

Un material Deschide.md, publicat la sfârşitul lunii august, relata că zeci de preoţi ai Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei de la Moscova, călătoresc în capitala rusă, iar deplasările sunt finanţate de oligarhul fugar Ilan Şor şi susţinute de patriarhie. Pe listele cu feţele bisericeşti care urmau să ajungă la Moscova se regăsea şi numele episcopului Marchel. Călătoriile ar fi avut drept scop convingerea clericilor de a se implica în deturnarea alegerilor prezidenţiale şi a referendumului. În schimb, clericii urmau să primească carduri pe care ulterior să primească salarii şi ajutoare pentru bisericile lor. Iniţial, Mitropolia Moldovei a declarat că nu ştie cine este organizatorul acestor deplasări, pentru ca apoi să spună că acestea ar fi organizate de Patriarhia Moscovei.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW