Monday, May 23, 2022
Jurnalism corect


Republica Moldova a transmis Comisiei Europene a doua parte a chestionarului de aderare la UE

By Matthew Garvey , in Republica Moldova Stirile zilei , at 12 mai 2022

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, le-a transmis joi, 12 mai, reprezentanților Uniunii Europene a doua parte a chestionarului pentru aderarea țării vecine la Uniunea Europeană, notează Deschide.md.

Joi a avut loc ceremonia de inaugurare a noului sediu al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Moldova a întârziat prea mult asumarea determinată a acestui drum, dar guvernul pe care îl conduc este hotărât să recupereze întârzierile și să accelereze procesele pentru a pune țara noastră acolo unde îi este locul – în familia țărilor libere, în familia țărilor europene”, a declarat Natalia Gavriliță.

Șeful delegației UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a menționat că a doua parte a chestionarului va fi examinată de Comisia Europeană, iar, ulterior, vor fi anunțați următorii pași.

Prima parte a chestionarului de aderare la Uniunea Europeană a fost transmisă ambasadorului UE în țara vecină pe 22 aprilie.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: FOTO Republica Moldova a transmis prima parte a chestionarului de aderare la UE: Vrem să aducem Europa la noi acasă

Pe 5 mai, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care a cerut ca Republica Moldova să primească statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană.

Procesul de aderare al Republicii Moldova la UE

În baza chestionarului de aderare la Uniunea Europeană, Comisia Europeană urmează să analizeze răspunsurile și să emită un aviz.

În cazul în care avizul Comisiei Europene este favorabil, Consiliul European va decide, doar cu votul unanim al statelor membre, acordarea statutului de țară candidată.

Ulterior, pe baza unei recomandări făcute de Comisie, Consiliul decide, în unanimitate, dacă deschide sau nu negocierile în cele peste 30 de capitole de politici.

După ce negocierile pe capitole vor fi încheiate, va fi redactat un tratat de aderare între statele membre ale UE și țara candidată.

Tratatul de aderare se poate semna numai după aprobarea Parlamentului European și după obținerea acordului unanim al Consiliului. Acesta este apoi supus ratificării de către toate statele contractante, în conformitate cu propriile cerințe constituționale (și anume, ratificare în parlament sau referendum)”, potrivit instituțiilor europene.

Sursă foto: Facebook/ Natalia Gavrilița

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW