Saturday, December 14, 2024
Jurnalism corect


Reîncep lucrările la Centrul Cultural Favorit din Sectorul 6

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 17 august 2023

Aedificia Carpați a reluat joi, 17 august, lucrările pentru construirea Centrului Cultural Favorit, pe locația fostului cinematograf Favorit, în baza noului contract încheiat cu Primăria Sectorului 6.

Cinematograful Favorit a fost odinioară unul dintre cele mai mari din Bucureşti. În timpul perioadei comuniste, avea cei mai mulţi spectatori după cinematograful Patria, 944, zilnic. După anul 2000, acesta a fost închis. Noul Favorit va fi dotat cu cinematograf 3D, sală de spectacole multifuncţională cu o capacitate de 706 locuri, plus alte două săli de dans şi balet cu suprafaţa de 150 mp fiecare, bibliotecă publică, iar în holul de la parter vor putea fi organizate vernisaje.

Începute în anul 2019, lucrările aveau să fie sistate în stadiul de 30%, după ce Aedificia Carpați a solicitat suplimentarea cu 50% a prețului din contract, invocând creșterea prețurilor la materialele de construcții. Primăria Sectorului 6 a refuzat acest lucru, iar în final contractul avea să fie reziliat pe cale amiabilă.

Pe cale de consecință, primăria condusă de Ciprian Ciucu a lansat o nouă procedură de achiziție pentru realizarea lucrărilor rămase de executat. Estimat la 88 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru 98 milioane de lei, fără TVA, către aceeași Aedificia Carpați. Suma este practic dublă față de cea pentru care s-a încheiat primul contract – 48 milioane lei, fără TVA, – asta deși lucrările rămase de executat sunt mai puține. Termenul de execuție este de 2 ani.

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW