Stirile zilei

Reguli încălcate la cel mai înalt nivel: Ministrul muncii și șefa CJ Sibiu, fără mască la o acțiune de plantat copaci / Raluca Turcan: Măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii

La doar o zi după ce Guvernul a instituit noi restricții, ministrul muncii, Raluca Turcan, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, dar și alți membri ai filialei Sibiu a Partidului Național liberal au participat la o acțiune de plantat copaci, în timpul căreia nu au purtat mască de protecție.

Potrivit publicației Turnul Sfatului, Adrian Bibu, administratorul județului Sibiu, a fost internat la Spitalul Județean, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19.

Raluca Turcan: Fotografiile pe care le invocați nu sunt reprezentative

Raluca Turcan a explicat că pe parcursul acțiunii a purtat mască, însă și-a înlăturat-o când au fost efectuate fotografiile.

„Răspuns clar pentru criticile care mi s-au adus astăzi, referitoare la acțiunea de împădurire de sâmbătă:
Condiția pentru participarea la acțiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen;
De asemenea, la locația din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măști și dezinfectanți. Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33.
Fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare;
Rămân o adeptă a măștii de protecție și a vaccinării și cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor.
Fotografiile de mai jos întăresc cadrul de înțelegere. Repet, în mare parte a celor 5 ore, masca a fost purtată.
Îmi doresc să rămânem toți prudenți, echilibrați și să trecem cu bine de aceste momente”, a scris Raluca Turcan, pe Facebook.

Sursa foto: Turnul Sfatului

Articole Recomandate

Back to top button