Regatul Unit: China va trebui să răspundă la niște întrebări dificile privind propagarea coronavirusului. Lucrurile nu pot continua ca și cum nu s-a întâmplat nimic
Ministrul Afacerilor Externe britanic, Dominic Raab, a avertizat, joi, China că va trebui să răspundă la niște întrebări dificile privind propagarea virusului Covid-19, după ce va trece criza generată de acest virus în toată lumea.
Oficialul britanic susține că cooperarea cu Beijingul nu poate „continua ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic”.
”Trebuie să privim toate aspectele, într-o manieră echilibrată, dar nu este nicio îndoială că lucrurile nu pot continua ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și va trebui să punem întrebări dificile cu privire la apariția virusului și de ce nu a putut fi stopat mai devreme”, a spus ministrul Afacerilor de Externe, Dominic Raab, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit AFP.
Comentarii