Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Recursul formulat de DNA în dosarul Elenei Udrea și Ioanei Băsescu, respins de Instanța supremă 

By Vîrban Robert , in Justitie Politic Stirile zilei , at 23 noiembrie 2023 Etichete: , ,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi cererea Direcției Naționale Anticorupție de recurs în casaţie împotriva deciziei de încetare a procesului penal în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009, în care au fost judecate Elena Udrea şi Ioana Băsescu. Decizia este definitivă.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA fiind acuzată că, în perioada în care era ministru al Dezvoltării, l-ar fi determinat pe secretarul general al instituției să-i ceară aproximativ 200.000 euro de la un om de afaceri, în schimbul asigurării plății unor contracte pe care firma acestuia din urmă le avea în derulare.

În realitate, susțin procurorii, banii ar fi fost folosiți pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a lui Traian Băsescu. 

Tot în același dosar a fost trimisă în judecată și Ioana Băsescu. Fiica cea mare a fostului președinte al României a fost acuzată că i-ar fi cerut directorului Oil Terminal la vremea respectivă, Silviu Wagner, să achite o factură despre care a pretins că ar viza campania electorală a tatălui său. 

Potrivit DNA, 100.000 lei ar fi ajuns astfel în conturile firmei lui Francesco Giovanni, concubinul Ioanei Băsescu la vremea respectivă. Cu banii obținuți fraudulos, Ioana Băsescu și Francesco Giovanni și-ar fi achitat o excursie în Cuba, unde au participat la festivalul internațional al trabucurilor.

În martie 2021, magistrații de la Curtea de Apel București au condamnat-o pe Elena Udrea la 8 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită și spălare de bani, iar pe Ioana Băsescu la 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare și instigare la spălare de bani.

Cele două aveau însă să scape de condamnări în iulie 2023, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis încetarea procesului penal pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale, urmare a deciziei Curții Constituționale.

Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei / Octav Ganea

Comentarii