Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Reactorul 1 al Centralei Nucleare Cernavodă, din nou în rețeaua energetică națională

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 25 iulie 2024 Etichete: , ,

Nuclearelectrica, compania de stat responsabilă de administrarea centralei nucleare din Cernavodă, a anunțat reconectarea reactorului 1 la sistemul energetic național, după o deconectare automată care a avut loc în seara de 19 iulie.

Reconectarea s-a efectuat conform procedurilor standard, în condiții de siguranță, fără a compromite securitatea nucleară, sănătatea personalului sau a populației, a subliniat compania.

”Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată la sistemul energetic naţional după o deconectare automată survenită în seara zilei de 19 iulie 2024. Incidentul nu a avut niciun impact asupra securităţii nucleare”, anunţă compania.

În primul trimestru al anului, Nuclearelectrica a raportat un profit net de 563,27 milioane lei, în scădere cu 26,5% față de aceeași perioadă din 2023, iar veniturile din exploatare au scăzut cu 43,1%, ajungând la 1,2 miliarde lei.

Producția brută de energie electrică a celor două unități operaționale de la CNE Cernavodă a fost de 3.000.292 MWh în trimestrul I al anului 2024.

Nuclearelectrica are o capitalizare de 14,32 miliarde lei și contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producția totală de energie a României, reprezentând 33% din producția totală de energie fără emisii de CO2.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW