Monday, May 17, 2021
Jurnalism corect


Reacţii politice după raportul GRECO: Ludovic Orban cere desființarea Secției Speciale

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 9 iulie 2019 Etichete: , , ,

Ludovic Orban îi cere premierului Viorica Dăncilă să desființeze Secţia de Investigarea a Infracţiunilor din Justiţie, după publicarea raportului GRECO. De asemenea, liderul PNL solicită Consiliului Superior al Magistraturii să abandoneze procedura de instalare în funcţie a noului şef al Secţiei.

„Experţii internaţionali confirmă o dată în plus, în aceeaşi abordare cu cea a Comisiei de la Veneţia şi a Comisiei Europene, faptul că deciziile luate de PSD şi ALDE nu au avut alt scop decât acela de a compromite lupta împotriva corupţiei, independenţa justiţiei şi funcţionarea statului de drept”, a transmis Orban, într-un comunicat de presă.

„Faţă de prezenta situaţie, amintim faptul că Partidul Naţional Liberal a iniţiat un proiect de lege pentru desfiinţarea Secţiei Speciale pentru anchetarea magistraţilor, adoptat tacit în Camera Deputaţilor şi aflat în dezbaterea Senatului în calitate de cameră decizională. (…) Solicităm Guvernului României să se angajeze în faţa instituţiilor europene că va susţine acest proiect de lege pentru desfiinţarea Secţiei Speciale şi că va sprijini efectiv implementarea pe deplin şi complet a recomandărilor Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO. Obiectivul ţării noastre trebuie să fie acela de a obţine ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, iar acest lucru este posibil doar prin îndeplinirea standardelor prevăzute în rapoartele Comisiei Europene”, se preciează în comunicatul de presă..

Orban a mai solicitat ca reprezentanții CSM să abandoneze procedura de instalare în funcție a noului șef al Secției Speciale.

Raluca Turcan: GRECO dă dreptate PNL

Raluca Turcan, vicepreședintele PNL, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook lansând un nou atac la adresa Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

„Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție putea fi desființată încă de la începutul anului, dacă Senatul ar fi aprobat proiectul de lege depus de PNL!

GRECO dă dreptate PNL – această secție este o anomalie. România este un stat democratic. PSD și ALDE au crezut că se pot folosi de această ”poliție politică pentru magistrați” pentru a-și albi dosarele penale”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Reacţiile vin după ce GRECO a publicat raportul privind România, experţii insistând ca Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie să fie desfiinţată. Mai mult, aceştia fac referire şi la ordonanţele guvernului, precum şi la modificările legislative din ultimii ani, susţinând că România nu a făcut progrese suficiente în combaterea corupţiei.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW