Monday, October 25, 2021
Jurnalism corect


Reacții din PSD la criza cu care se confruntă coaliția de guvernare. Fifor: Nu se termină lumea/ Firea: Nu plecăm de la guvernare/ Negoiță: Viorica Vasilica, acasă!

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 26 august 2019 Etichete: , , ,

UPDATE Ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor, a declarat că PSD nu va accepta niciodată ca Pro România să meargă la guvernare alături de partid.

„De ce să facă PSD un pas în spate, până la urmă cei care au decis să părăsească guvernarea și în felul acesta să înșele votul românilor au fost cei de la ALDE, nu noi. Noi ne-am asumat atunci când am intrat la guvernare o serie întreagă de obligații, ne-am asumat să ducem programul de guvernare până la sfârșit și asta vom face.

Noi am spus un lucru foarte clar: nu vom accepta ca PRO România să meargă la guvernare alături de PSD. (…) Pleci de lângă un partid puternic, un partid mare, ca să te duci lângă un partid aproape inexistent, dar este decizia dânșilor ”, a declarat Mihai Fifor.

„Încă o dată, nu se termină lumea astăzi, aici, la decizia colegilor de la ALDE. Dânșii au apucat-o pe drumul lor, noi ne vedem în continuare de ce trebuie să facem”, a mai spus el.

Întrebat dacă va trece PSD-ul în opoziție, Mihai Fifor a răspuns: „(…)Poate fi și asta o variantă la un moment dat”.

Firea: Nu plecăm de la guvernare

Primarul General al Municipiului București, Gabriela Firea, a spus că a avut loc un divorț politic și că nu ar trebui să se spele rufele în public. Social-democrata susține că PSD-ul nu ar trebui să plece de la guvernare, decât dacă decizia se ia ca urmare a unei moţiuni de cenzură.

„Au fost alegeri parlamentare și nu am știut noi? Nu știu de ce a trebuit să ia o decizie. Calculele se fac când sunt acțiuni politice. E un divorț politic pe care sper să îl depășim fără spălarea rufelor în public, decent.

Dacă se pică printr-o moțiune de cenzură, nu avem ce face. Altfel, nu plecăm de la guvernare. Noi ce să facem, să plecăm de la guvernare că, poate, peste 3 săptămâni, Guvernul pică printr-o moțiune de cenzură? Haideți, să vedem ce se întâmplă. ”, a declarat Gabriela Firea.

Robert Negoiță: Viorica Vasilica, acasă!

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a postat un mesaj pe Facebook prin care cere demisia premierului României, Viorica Dăncilă, susținând că „direcţia în care merge Guvernul acesta de incompetenţi este greşită şi că trebuie să lase, urgent, locul altora, care chiar pot să guverneze ţara”.

„Viorica Vasilica, acasă! Oare câţi oameni trebuie să îţi spună că sunt probleme în felul în care guvernezi? Oare câţi parteneri trebuie să te părăsească? Oare câţi români trebuie să îşi exprime nemulţumirea şi neîncrederea în modul în care se conduce Guvernul, pentru ca actualul Executiv, în frunte cu şefa sa, Viorica Vasilica Dăncilă, şi tot «corul Bisericii» (susţinătorii dânsei), să plece acasă?”, a scris Robert Negoiţă pe pagina sa de Facebook.

El spune că îl bucură decizia celor de la ALDE, fiindcă e „un semnal către normalitate”. „O normalitate pe care ne-o dorim cu toţii, românii, şi un semn clar că direcţia în care merge Guvernul acesta de incompetenţi este greşită şi că trebuie să lase, URGENT, locul altora, care chiar pot să guverneze ţara. Viorica Vasilica, acasă!”, încheie Negoiţă.

Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, susține că cea mai bună variantă pentru partid în momentul de față, odată cu ieșirea ALDE de la guvernare, este, trecerea partidului în opoziție.

Buzatu: Va fi destul de greu să gestionăm un guvern minoritar

Avem de a face cu o criză politică foarte serioasă și nu sunt foarte multe soluții care se pot pune în funcțiune. (…) Una dintre soluții este aceea unui Guvern minoritar, guvernele minoritare care au funcționat nu au dat rezultate nobile, mai degrabă au potentat dificultăți și în cazul acesta, eu cred că va fi destul de greu să gestionăm un guvern minoritar”, a spus social-democratul, la Digi24.ro.

Acesta susține că sunt mulți care consideră că PSD ar trebui să se retragă de la Guvernare.

„Dacă PSD nu găsește o variantă de a-și asigura o majoritate parlamentară atunci sigur că soluția nu este un Guvern minoritar care să fie sprijinit conjunctural de către aceia care nu vor să-și asume guvernarea.”, a mai spus el.

Întrebat dacă se poartă negocieri cu UDMR, Buzatu a răspuns: „Sunt câteva declarații făcute, dar nu există o negociere serioasă din moment ce încă nu știm cu foarte mare exactitate ce vor hotărî partenerii de guvernare.

Ștefănescu: Se alege praful de tot

La rândul său, Codrin Ștefănescu susține că se alege praful de Partidul Social Democrat.

„Se cam alege praful de tot. Si nu e numai senzatia mea. Este si a celor care au dat aprobator din cap pana azi. Crezând ca o sa le fie bine…”, a spus Ștefănescu.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW