Thursday, December 2, 2021
Jurnalism corect


Reacția Ungariei după declarația președintelui Iohannis: Mai mult respect pentru maghiari – VIDEO

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic , at 29 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, consideră declarația președintelui României, Klaus Iohannis, referitoare la legea pentru autonomia “Ținutului Secuiesc” este “necivilizată și incită la ură”.

”Azi, președintele României a făcut o declarație necivilizată și propice pentru incitare la ură. Domnului președinte Iohannis trebuie să îi fie clar faptul că marea majoritate a maghiarilor care trăiesc în Transilvania și secuime l-au votat la alegerile prezidențiale. Acest lucru trebuie să fie clar pentru toată lumea. De aceea, cererea noastră, mesajul și apelul nostru către președintele României e simplu: mai mult respect pentru maghiari”, a spus ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, într-un mesaj video postat pe contul său de Facebook.

Ministrul de Externe a mai declarat că declarațiile din ultimele zile ale reprezentanților români “îngreunează menținerea relațiilor de bună vecinătate” dintre Ungaria și România.

Noi suntem interesați să menținem o relație bună cu România deoarece suntem importanți parteneri economici, dar și interesul maghiarilor care trăiesc în Transilvania și secuime e de a avea relații normale între cele două state. Din păcate, în ultimele zile reprezentanții statului român, unul după celălalt, au făcut declarații care îngreunează în mod expres menținerea relațiilor de bună vecinătate”, a mai spus ministrul Szijjarto.

Reacția ministrului de Externe ungar vine după ce președintele României, Klaus Iohannis, s-a pronunțat categoric împotriva proiectului de autonomie maghiară și atacat în termeni duri Partidul Social Democrat pe motiv ar ajuta UDMR să treacă legea prin Parlament. Declarația șefului statului poate fi văzută AICI

 

sursa foto: kafkadesk.org

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW