Stirile zilei

Reacția lui Zelenski, după ce Trump a vorbit cu Putin despre încheierea războiului și anexarea Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că nu va accepta ca viitorul țării sale să fie decis fără participarea sa, printr-un acord între Moscova și Washington. El a subliniat că Europa trebuie să fie implicată în negocierile pentru încetarea războiului declanșat de invazia rusă, după ce președinții Donald Trump și Vladimir Putin au anunțat, miercuri, inițierea acestor discuții în urma unei convorbiri telefonice, transmite Reuters.

Zelenski a recunoscut că i s-a părut „neplăcut” faptul că Trump a discutat mai întâi cu Putin, dar a afirmat că nu consideră acest gest un indiciu al priorităților SUA.

„Important acum este ca lucrurile să nu meargă conform planului lui Putin, în care el vrea să facă totul în aşa fel încât să desfăşoare negocieri bilaterale” cu SUA, a mai spus Zelenski, într-o declaraţie acordată presei la o centrală nucleară ucraineană unde s-a oprit în drum spre Conferinţa de Securitate de la München. „Noi, ca ţară independentă, pur şi simplu nu vom putea accepta vreun acord fără implicarea noastră”, a susţinut preşedintele ucrainean. El a cerut ca SUA şi Ucraina să schiţeze un plan de încheiere a războiului înainte de a discuta cu Rusia.

„Reuniunile între Ucraina şi SUA sunt prioritare pentru noi. Şi numai după aceste reuniuni, după elaborarea unui plan pentru a-l opri pe Putin, cred că va fi corect să vorbim şi cu ruşii”, a indicat Zelenski.

Președintele american Donald Trump a surprins miercuri opinia publică anunțând că ar putea avea, „în curând”, o întâlnire cu liderul rus Vladimir Putin în Arabia Saudită. Declarația a venit la scurt timp după o convorbire telefonică între cei doi, în care au convenit să demareze „imediat” negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Anunțul a luat prin surprindere aliații europeni ai SUA, care, temându-se că ar putea fi excluși dintr-o eventuală înțelegere între Washington și Moscova, cer acum să fie implicați în discuțiile de pace.

„Orice acord (încheiat) pe la spatele nostru nu va funcţiona, orice acord va avea de asemenea nevoie de participarea Ucrainei şi a Europei”, a spus joi şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, la sosirea la sediul NATO la o reuniune a miniştrilor apărării ai Alianţei. Kallas a promis că UE va continua să sprijine Ucraina dacă aceasta refuză un acord de pace încheiat peste capul Kievului de către Washington şi Moscova.

După ce a vorbit cu Putin, Donald Trump a avut o convorbire și cu Volodimir Zelenski. Înainte de aceasta, președintele ucrainean s-a întâlnit la Kiev cu secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, care i-a prezentat un plan de acord economic, parte a negocierilor de pace. Propunerea vine în urma cererii lui Trump ca Statele Unite să aibă acces la resursele de metale rare ale Ucrainei.

Zelenski și-a exprimat deja acordul pentru un parteneriat în exploatarea acestor zăcăminte și speră să finalizeze înțelegerea cu oficialii americani în Germania, în cadrul Conferinței de Securitate de la München, programată pentru acest weekend.

În paralel, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că aderarea Ucrainei la NATO și revenirea acesteia la granițele anterioare anului 2014 sunt obiective nerealiste, având în vedere contextul actual. Confruntat cu nemulțumirea aliaților europeni față de inițiativa lui Trump de a negocia direct cu Putin, Hegseth a respins ideea că această abordare ar putea fi considerată un act de „trădare”.

În ceea ce privește discuția sa cu Trump, Zelenski a precizat că subiectul aderării Ucrainei la NATO nu a fost abordat, dar a admis că SUA nu susțin această perspectivă pentru țara sa.

foto: X

Articole Recomandate

Back to top button