Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Reacţia lui Nicuşor Dan la solicitarea ca Parcul Izvor să fie concesionat unei firme din grupul Untold

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 27 iulie 2022

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a dat asigurări că Parcul Izvor nu va fi închis, distrus sau desfiinţat, referindu-se la propunere venită din partea unei companii private cu privire la concesionarea Parcului Izvor, după cum se arată într-un comunicat de presă, remis miercuri, 27 iulie. 

„Doresc să-i asigur pe bucureşteni şi pe reprezentanţii ONG-urilor de mediu că Parcul Izvor nu va fi închis/distrus/desfiinţat, ci este vorba despre o propunere de valorificare a parcului din partea unei companii private, propunere care urmează să fie discutată. Decizia însă este departe de a fi luată. Mai mult, în cazul în care se va merge pe această variantă, a concesionării, vom solicita într-un cadru transparent mai multe proiecte din partea mediului privat”, a transmis edilul.

Amintim că peste 20 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale au solcitat, printr-o scrisoare deschisă, Primăriei Municipiului Bucureşti, să nu pună pe ordinea de zi o propunerea privind concesionarea Parcului Izvor, întrucât aceasta „nu vizează doar un spaţiu fizic, adică Parcul Izvor”, ci „chiar dreptul fundamental la oraş, dreptul fundamental la un mediu sănătos”.

Totodată, Nicușor Dan a arătat că, în anii precedenţi, Primăria Capitalei a cheltuit sume mari de bani pe organizarea de  târguri, festivaluri sau concerte.

„Eu susţin că municipalitatea trebuie să-şi canalizeze fondurile către alte obiective de investiţii. Aceste evenimente publice trebuie organizate de operatori privaţi, eventual în parteneriat cu administraţia locală”, a adăugat primarul.

Context

Compania Wunderpark din Cluj-Napoca, deţinută de organizatorii Untold şi Neversea a solicitat Consiliul General al Municipiului Bucureşti, printr-o scrisoare, concestionarea Parcului Izvor pentru a organiza acolo evenimente, o zonă cu mâncare şi băuturi şi o zonă de shopping, conform HotNews.ro.

„Dorim să adunăm într-un singur loc o multitudine de activități de exprimare artistică, ce se vor combina cu elemente de food & beverages, shops sau hub de dezvoltare a ONG–urilor. (…) Parcul lzvor din Capitală a fost identificat ca oportunitatea perfectă de dezvoltare a proiectului, a Bucureștiului, a comunității și a turismului.

Această oportunitate privind locația provine din faptul că a fost identificat potențialul acestui parc care în prezent este sub exploatat la posibilitățile pe care le-ar putea oferi”, se arată în scrisoare.

Compania ar urma să plătească o revedență Primăriei, un prag minimal, plus procent din profit, iar la anumite activități accesul publicului să fie gratuit.

Spațiul verde din Parcul Izvor a fost distrus recent, în urma Festivalului Nostalgia, care a avut loc în perioada 24-26 iunie. Organizatorul a fost amendat cu 26.000 de lei pentru zgomot și distrugerea spațiului verde în Parcul Izvor, a anunțat Poliția Locală București.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW