Sunday, April 14, 2024
Jurnalism corect


Reacția Lidl, după ce 265 de magazine au fost amendate de ANPC cu peste 3,5 milioane lei

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 25 august 2022

Lidl România a reacționat joi, 25 august, în contextul în care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de peste 3,5 milioane de lei după ce a controlat 265 de magazine ce aparțin lanțului de magazine.  

Lidl menționează, între altele, că în această lună a fost efectuat „un număr neobișnuit de mare” de controale.

„Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobișnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România. Aceste acțiuni au avut ca rezultat identificarea anumitor abateri în anumite magazine din rețea.

Am făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situații având în vedere că, în relația cu autoritățile, noi dăm permanent dovadă de totală deschidere și pentru că ne asigurăm în tot ceea ce facem că ne îmbunătățim constant pentru a ne păstra locul în inima clienților noștri”, a transmis Lidl, într-un comunicat de presă.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat miercuri, 24 august, că a făcut mai multe controale magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul întregii țări, în luna august. Au fost controlate 265 de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat amenzi de peste 3,5 milioane de lei, în total.

Horia Constantinescu, președintele ANPC, a subliniat că românii trebuie respectați:

„Nu știu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam și în trecut: NU SUNTEM PELICANII EUROPEI! Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, TREBUIE RESPECTAT!

Renovați, curățați, aduceți produse de calitate, nu mai căutați variante să ne determinați să “o luăm mai ușor”! Dacă la voi acasă este ordine și curățenie, considerați și această țară și pe cetățenii ei, ca parte din Europa! Merităm să fim tratați onorabil! Ce părere aveți?”.

Așadar, au fost aplicate 347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, dar și 144 avertismente. Alte sancțiuni aplicate au fost:

  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 75.000 lei
  • oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru 24 de unități
  • închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 4 magazine
  • închiderea unității pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru o unitate.

Foto: Pixabay

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW