Friday, January 27, 2023
Jurnalism corect


Răzvan Cherecheș a demisionat din funcția de consilier onorific la Ministerul Sănătății: Nu consider că e cazul să rămân dacă mă simt inutil

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 25 martie 2021

Răzvan Cherecheș și-a dat demisia din funcția de consilier onorific la Ministerul Sănătății. Profesorul universitar și-a argumentat decizia, precizând că s-a simțit „inutil”, fiind abordat de doar 2 ori pentru a da un sfat bazat pe dovezi. 

Ieri(n.r. miercuri) mi-am înaintat demisia din funcția de consilier onorific la Ministerul Sănătății (poziție neplătită). Experiența mea a fost una amară – am fost solicitat pentru un sfat bazat pe dovezi doar de 2 ori și am propus sugestii, idei și articole științifice (nesolicitate) către Minister cu o frecvență de una pe zi (la început) și apoi câte una la 2-3 zile (probabil că așteptările mele au fost nerealiste). Am crezut că voi putea ajuta, dar am descoperit că funcția a fost literal una onorifică – echipa din Minister este mult prea prinsă ca să utilizeze experiența consilierilor (aceasta a fost situația în cazul meu). Nu consider că este cazul să rămân într-o funcție (chiar și una onorifică) dacă mă simt inutil”, a scris Răzvan Cherecheș, pe Facebook.

Profesorul universitar este de părere că Ministerul Sănătății ar trebui să comunice zilnic cu populația.

Zilnic trebuie să se vadă ceva, zilnic trebuie să aflăm cum au progresat autoritățile! Consider că trebuie să îmi expun liber opiniile științifice, din poziția de profesor universitar. Rămân deschis să ajut voluntar oricui dorește să își fundamenteze deciziile pe dovezi științifice (indiferent de culoare politică)!”, a adăugat Cherecheș.

În plus, Cherecheș a scos în evidență patru aspecte pe care le-a semnalat de mai multe ori ca fiind prioritare.

– testarea – nu a fost implementată testarea antigenică rapidă gratuită (în continuare nu avem o imagine clară asupra situației)

– comunicarea – reactivă și cu frecvență redusă (teoriile conspirației proliferează, ambiguitatea și incertitudinea au crescut)

– raportarea transparentă a datelor a înregistrat un progres – un efort susținut și suplimentar este necesar în continuare

– Institutul Național de Sănătate Publică – nereformat în continuare (peste 450 de oameni care generează un volum infim de dovezi și suport pentru practică)”, a precizat profesorul universitar.

Sursă foto: Răzvan Cherecheș / Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW