Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Rata de promovare la BAC, în scădere față de 2020. Câți candidați au luat examenul

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 31 august 2021

Ministerul Educației (MEN) a anunțat marți, 31 august, că rata de promovare a Bacalaureatului, înregistrată în sesiunea august – septembrie 2021, înainte de soluționarea contestațiilor, este de 30,3%, în scădere față de aceeași sesiune organizată în anul 2020.

În anul 2020, pentru sesiunea august-septembrie, înainte de soluționarea contestațiilor, procentul candidaților promovați a fost de 31,5%, arată Ministerul Educației.

Din totalul candidaților promovați (9.703), 6.816 candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.887 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția 2020 – 2021 este 32,3%. Pentru promoțiile anterioare, rata de succes a candidaților este 26,3%”, potrivit unui comunicat transmis de MEN.

Din cei 32.043 de candidați care s-au prezentat la probele scrise, 77 au fost dați afară pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nu se vor mai putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Examenului de Bacalaureat.

CITEȘTE ȘI: Fraudă la Bacalaureat. Elevii au primit pe Facebook rezolvarea subiectelor

Județul cu cel mai mic procent de promovabilitate este Vâlcea, cu 23,6%. La polul opus se află județul Cluj, cu o rată de 42,9%.

Contestațiile se pot depune marți, 31 august, în intervalul orar 12-18, atât în format fizic, cât și electronic, arată Ministerul Educației. Rezultatele finale vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.

Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi”, arată sursa citată.

Cea mai mică rată de promovabilitate din ultimii 7 ani pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a fost înregistrată în anul 2018, când 23% dintre candidați au promovat examenul.

La sesiunea din vară, în schimb, lucrurile au arătat diferit. Rata cumulată de promovare, înainte de contestații, era de 67,8%, în creștere cu 5% față de sesiunea iunie-iulie din anul 2020. După ce au fost soluționate contestațiile, procentul candidaților promovați a ajuns la 69,8%, dintre care 146 au avut media 10.

 CITEȘTE ȘI: Sorin Cîmpeanu, analiza sistemului de învățământ. Ce obiective sunt asumate prin „România Educată”

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *