Rareș Bogdan pune condiții pentru a prelua conducerea PNL București
Rareș Bogdan ar putea prelua conducerea PNL București după demisia lui Cristian Bușoi. Bogdan a declarat înainte de ședința PNL că va prelua postul doar dacă i se vor accepta condițiile.
Concret, Rareș Bogdan vrea să numească șefii organizațiilor de sectoare, precum și pe Florin Roman secretar general.
Fostul realizator TV a precizat că nu va candida la Primăria Capitalei.
„Dacă sunt pregătiți să intre în opoziție totală cu PSD, care administrează prost Capitala, voi accepta poziția. Dacă acceptă Rareș Bogdan și echipa, nu Rareș Bogdan singur, sunt pregătit să preiau Bucureștiul. Dacă nu, nu. (..) Nu voi candida la primăria București, am alte planuri”, a declarat Rareș Bogdan.
Acesta a precizat că nu este de acord cu poziția liderului partidului, care a susținut că este necesară impozitarea IT-știlor.
Foto: Facebook