Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Rareş Bogdan este noul preşedinte al filialei PNL Diaspora: Ne aşteptăm la peste un milion de voturi din Diaspora

By news.ro , in Stirile zilei , at 22 martie 2022

Biroul Executiv al PNL a votat, marţi, ca Rareş Bogdan să preia şefia organizaţiei PNL Diapora. Europarlamentarul PNL a declarat pentru News.ro că se aşteaptă la peste un milion de voturi din Diaspora şi că îşi propune să înceapă un turneu în ţările cu o comunitate mare a românilor.

„Voi începe un tur european şi apoi voi trece Oceanul. Vom construi o structură politică care în 2024 se va mişca perfect în cele trei  rânduri de alegeri”, a spus Rareş Bogdan, precizând că îşi propune să meargă în Spania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia, Austria, Grecia şi apoi va face o deplasare în SUA şi Canada, în comunităţile mari de români din aceste ţări.

Noul preşedinte al PNL Diaspora a precizat că „se aşteaptă la peste milion de voturi din diapora, din care câteva sute de mii să se îndrepte spre PNL şi candidatul liberal la prezidenţiale”.

Potrivit lui Rareş Bogdan, Diaspora reprezintă „a doua Românie, în afara graniţelor şi trebuie tratată ca atare şi mai ales respectată şi ajutată”.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *