Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


RAPORT Problemele scoase în evidență de specialiștii americani: Corupția generalizată, abuzurile poliției sau ignorarea plângerilor de violență

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 13 aprilie 2022

Cazurile de tratamente sau pedepse inumane aplicate de autorități, corupția generalizată, lipsa unor investigații în legătură cu plângerile de violență asupra femeilor și politizarea excesivă a instituțiilor media sunt printre principalele probleme scoase în evidență de Departamentul de Stat al SUA în raportul privind drepturile omului în România, realizat pe parcursul anului 2021.

Raportul este realizat de oficiali ai Departamentului de Stat SUA în fiecare an și scoate în evidență mai multe probleme ale României în ceea ce privește respectarea drepturilor omului.

Imunitatea oficialilor care perpetuează abuzurile comise împotriva drepturilor omului este o problemă continuă”, se arată în raport.

Oficialii SUA notează că au existat plângeri din partea ONG-urilor și a instituțiilor media legate de abuzurile comise de poliție și jandarmerie împotriva comunității de rromi, a minorilor, a persoanelor în căutare de azil sau a altor persoane, în special plin aplicarea forței excesive.

În cazurile de viol sau violență fizică, polițiștii români sunt acuzați că au încercat să convingă victimele să renunțe la plângeri, că în unele situații au refuzat să înregistreze plângerile înaintate de acestea sau că nu au acționat la timp împotriva celor acuzați.

Potrivit cazurilor prezentate în media, deși au primit plângeri în legătură cu cazurile de violență domestică, reprezentanți ai poliției au ignorat problemele și au încercat să fie mediatori între victime și agresori”, potrivit sursei citate.

Departamentul de stat SUA arată că violența de gen, ce include și violența domestică, a continuat să fie o problemă serioasă pe care Guvernul nu a tratat-o corespunzător. Mai mult, sursa citată menționează cazuri în care polițiștii și-au bătut joc de victimele agresiunilor sexuale.

Nici la capitolul independența justiției România nu a stat foarte bine în anul 2021. Raportul arată că Guvernul „nu a respectat în totalitate independența și imparțialitatea justiției”, amintind și de cazul judecătorului Cristi Danileț.

Au existat cazuri în care independența judecătorilor și a procurorilor a fost compromisă de agenții guvernamentale care aveau puterea de a disciplina și a se răzbuna împotriva lor pentru deciziile adoptate”, potrivit raportului citat.

Corupția și deturnarea fondurilor publice sunt alte două probleme scoase în evidență de oficialii americani.

Mita este comună în sectorul public, în special în sistemul de sănătate. Agențiile individuale au adoptat lent sancțiuni, iar corpurile însărcinate cu inspecțiile sunt, în general, inactive”, arată oficialii americani.

În ceea ce privește independența instituțiilor media, Departamentul de Stat al SUA scoate în evidență politizarea excesivă, mecanismele corupte de finanțare sau politicile editoriale subordonate partidelor politice și intereselor patronilor.

Reporterii și reprezentanții societății civile susțin că libertatea de expresie a fost limitată prin restricționarea accesului la informații de interes public, ce include contracte, licitații, diplomele de studiu ale politicienilor sau date din pandemie”, potrivit raportului.

Totodată, au continuat să existe cazuri în care jurnaliștii au fost agresați, dați în judecată sau amenințați de autoritățile pe care le investigau sau apropiații acestora.

Raportul poate fi citit, pe larg, în limba engleză, aici.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW