Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Raport final INML pentru osemintele găsite în pădurea de lângă Caracal: Rămășițele aparțin unei fete de 15-19 ani, alta decât Alexandra

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 18 septembrie 2019 Etichete: ,

INML a transmis procurorilor DIICOT raportul final de expertiză medico-legală antropologică asupra rămășițelor osoase găsite la liziera pădurii de lângă Caracal. Potrivit expertizei, fragmentele osoase aparțin unei fete de 15-19 ani, alta decât Alexandra.

Gheorghe Dincă, principalul suspect pentru dispariția Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu, i-a condus pe procurori, la data de 05.08.2019, la lizieră unei păduri de lângă Caracal, spunând că acesta ar fi locul în care a aruncat rămășițele osoase ale Luizei, pe care acesta susține că a ars-o.

Raportul INML arată că fragmentele osoase găsite în acel loc aparțin unei fete de circa 15-19 ani, alta decât Alexandra.

„Resturile scheletale şi dentare identificate în liziera pădurii staţiunii agricole Caracal provin de la o altă persoană decât cea descoperită la data de 26.07.2019”, se arată în comunicatul DIICOT.

Deocamdată nu au fost efectuate analize ADN pentru a se stabili dacă respectivele oase aparțin sau nu Luizei Melencu.

Procurorii mai menționează că oasele găsite în curtea lui Gheorghe Dincă sunt de natură animală.

„De asemenea, la aceeaşi dată, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a transmis DIICOT – Structura Centrală raportul final de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase descoperite în toate perimetrele cercetate în locuinţa inculpatului şi a excavaţiilor efectuate în incinta imobilului, în perioada 12.08.2019 – 28.08.2019.

Din concluziile acestui raport rezultă faptul că întregul material osos examinat este de origine animală”, conform DIICOT.

sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 30884 additional Information to that Topic: mainnews.ro/raport-final-inml-pentru-osemintele-gasite-in-padurea-de-langa-caracal-ramasitele-apartin-unei-fete-de-15-19-ani-alta-decat-alexandra/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/raport-final-inml-pentru-osemintele-gasite-in-padurea-de-langa-caracal-ramasitele-apartin-unei-fete-de-15-19-ani-alta-decat-alexandra/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *