Rafila: Oamenii trebuie să fie informaţi despre serviciile medicale de prevenţie, înainte de a fi sancţionaţi
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a vorbit vineri, 27 mai, despre posibilitatea ca românii să fie amendați dacă nu apelează la servicii medicale de prevenţie. Ideea a fost adusă în atenția publică de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Adela Cojan.
Social-democratul a afirmat că, înainte de toate, este necesară o campanie de informare, dar și ca sistemul medical să asigure resursele necesare. Rafila a menționat că mulţi cetăţeni nu sunt informaţi că au dreptul la un pachet de servicii medicale preventive.
„Este vorba despre o afirmaţie a doamnei preşedinte a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Nu cred că este vorba despre amenzi. Este posibil – nu ştiu exact la ce s-a gândit dânsa – probabil că este vorba de nivelul de decontare al serviciilor de sănătate la pacienţii care nu accesează un pachet de servicii preventive. Dar asta e o chestiune de perspectivă, nu se întâmplă, cred, imediat. Şi oamenii trebuie, în primul rând, informaţi pentru că părerea mea este că foarte mulţi dintre concetăţenii noştri nu sunt informaţi că au dreptul la un pachet de servicii medicale preventive, inclusiv examinare periodică. Nu poţi să sancţionezi pe cineva care nu este încă informat”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri, citat de News.ro.
El a spus că este nevoie mai întâi de o campanie de informare şi de asigurarea resurselor pentru ca oamenii să poată face investigaţiile de prevenţie la care au dreptul.
Context
Preşedintele CNAS, dr. Adela Cojan, a declarat, la jumătatea lunii mai, că cei care nu se vor prezenta la medic, pentru servicii de prevenţie, ar putea fi sancţionaţi, începând de anul viitor.
„Începând cu 1 aprilie 2022, odată cu modificarea contractului cadru şi a normelor de aplicare a acestora, bugetul alocat pentru funcţionarea asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare din punct de vedere financiar consistentă, aproape fără precedent.
22% este mărirea acestui buget, cu interesul CNAS de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă plata per capita, astfel încât începând cu noul contract-cadru, din anul 2023 să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii pentru – încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate – pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie”, a declarat Cojan.
Preşedintele CNAS a precizat că acest lucru se practică deja în mai multe ţări.
„Se practică în multe ţări, deja şi asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră cu prioritate odată cu noul contract-cadru pe 2023”, a declarat Adela Cojan.
Foto: Pixabay
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/rafila-oamenii-trebuie-sa-fie-informati-despre-serviciile-medicale-de-preventie-inainte-de-a-fi-sanctionati/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/rafila-oamenii-trebuie-sa-fie-informati-despre-serviciile-medicale-de-preventie-inainte-de-a-fi-sanctionati/ […]