Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Rafila, despre proiectul PNL pentru certificatul verde: Nu are niciun fel de impact asupra sănătății publice

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 5 ianuarie 2022

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, critică proiectul de lege privind implementarea certificatului COVID-19 depus de PNL în Parlament, care în prezent este blocat în Camera Deputaților. „Florin Cîțu a depus un proiect privind certificatul verde care face referire exclusiv la personalul medical și care nu are niciun fel de impact asupra sănătății publice”, a punctat ministrul Rafila, într-un briefing de presă susținut după ședința de guvern de astăzi.

Declarația vine după ce, potrivit unor surse Main News, Florin Cîțu ar urma să propună, la următoarea ședință a coaliției de guvernare, ca proiectul de lege pentru implementarea certificatului verde să se aplice doar pentru angajații din sistemul de sănătate, MAI și Apărare, fără să producă efecte în domeniul privat.

„Eu susțin orice proiect care are ca și rezultat un instrument de sănătate publică care să încetinească transmiterea. O precizare – Florin Cîțu a depus la Parlament un proiect de lege care face referire exclusiv la personalul medical și care nu are niciun fel de impact asupra sănătății publice. Probabil trebuie să-și revadă declarația”, a declarat Alexandru Rafila, chestionat în acest sens.

El a explicat și de ce este important aspectul categoriilor pentru care se aplică certificatul, în cazul în care va fi adoptat.

„Are importanță pentru ce categorii, pentru că dacă îl folosește exclusiv la o singură categorie, cum ar fi personalul medical, acolo se referă la siguranța pacientului, nu la o măsură de siguranță publică. Dacă se aprobă acum și intră în vigoare peste 3 săptămâni, probabil vom fi în vârful valului. Adoptarea unui astfel de document trebuie să vină și cu operaționalizarea lui, dacă nu este posibilă operaționalizarea, odată cu trecerea timpului, efectul unei astfel de decizii va scădea”, a adăugat social-democratul.

În fine, el a punctat că nu se opune niciunui „proiect cu impact în siguranța pacientului și protejarea sănătății publice”.

Context

Președintele PNL, Florin Cîțu, ar urma să propună, la următoarea ședință a coaliției de guvernare, ca proiectul de lege pentru implementarea certificatului verde să se aplice doar pentru angajații din sistemul de sănătate, MAI și Apărare, fără să producă efecte în domeniul privat, potrivit unor surse Main News.

Doar că intenția liderului PNL s-ar putea lovi din nou de reticența partenerilor de coaliție din PSD. Marcel Ciolacu a precizat, marți seară, că nu crede în certificatul verde „ca un singur instrument” în combaterea pandemiei de COVID-19, menționând că „este prea târziu” pentru a fi adoptat.

„Nu cred în certificatul verde ca un singur instrument. Nu cred că neapărat trebuie să punem presiune pe români să se vaccineze sau nu. Legea care este Parlament, legea propusă de PNL prevedea un singur articol, obligativitatea vaccinării medicilor, ceea ce noi nu am fost de acord. Sunt multe alte măsuri pe care le putem lua şi preveni de a nu ajunge din nou în situaţia din valul 4”, a spus liderul PSD marți la Antena 3, citat de News.ro.

În acest moment, proiectul inițiat de Florin Cîțu pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă este blocat în Camera Deputaților, în forma în care doar lucrătorii din sistemul de sănătate sunt obligați să prezinte dovada vaccinării la locul de muncă.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *