Raed Arafat a anunțat că București și Județul Ilfov nu vor intra în carantină / Șeful DSU a precizat că vor exista măsuri suplimentare

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a anunțat vineri, 15 octombrie, că Municipiul București și Județul Ilfov nu vor intra în carantină, așa cum ceruse Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), dar a precizat că vor exista restricții suplimentare, fără să le menționeze.
„Asta va fi propunerea care va merge către CNSU(…)1. De a nu se institui măsura (n.r. carantina în București și Ilfov). 2. De a se întări toate măsurile de control şi de implementare, de inspecţie a măsurilor care există până acum. 3. Propunerea de a abilita Grupul Tehnico-Ştiinţific şi INSP de a veni cu măsuri suplimentare dacă se impune, pe care să le propunem CNSU spre adoptare”, a declarat Raed Arafat, într-o conferință de presă susținută vineri la Ciolpani, citat de News.ro.
Șeful DSU a precizat că măsurile suplimentare vor fi discutate în zilele următoare în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU).
Simona Pîrvu, reprezentantul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), a precizat că specialiștii INSP se bazează pe criterii medicale atunci când fac propunerea carantinării unei localități, decizia finală urmând a fi luată de autorități, după ce analizează tot contextul economico-social.
„Situaţia epidemiologică este una fără precedent şi este una gravă, cum nu a fost de la începutul pandemiei, dar încetinirea vitezei creşterii numărului de cazuri se poate pune pe seama faptului că populaţia a înţeles să răspundă şi să aplice poate mai riguros regulile şi măsurile impuse până acum. De asemenea, am observat o creştere a adresabilităţii populaţiei pentru vaccinare cu prima doză şi subliniem în continuare faptul că este singura cale pentru a depăşi situaţia în care ne aflăm”, a declarat reprezentantul INSP.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea



