Thursday, October 6, 2022
Jurnalism corect


Purtătorul de cuvânt al BOR s-a vaccinat împotriva COVID-19: Îi îndemn personal pe cei ce încă ezită, să se informeze cât mai atent și din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 5 aprilie 2021

Biserica Ortodoxă Române se implică în campania de vaccinare împotriva COVID-19. Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a anunțat luni că s-a vaccinat și i-a îndemnat pe cetățenii care ezită în această privință să se informeze din surse sigure, astfel încât decizia să fie luată în cunoștință de cauză.  

„Personal pledez cu toată convingerea pentru implicarea fiecăruia dintre noi în acest act firesc de informare onestă cu privire la o problemă acută și majoră care ține nu doar de sănătatea personală, ci și de cea comunitară.
În calitatea temporară de persoană publică, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită, să se informeze cât mai atent și din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului și, în urma consultării cu medicul de familie, sa ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor și a celor dragi. Eu am ales să o fac, vaccinându-mă”, a transmis purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.

Bănescu a precizat că BOR se va implica în campania națională de vaccinare prin transmiterea din partea clericilor spre credincioși a informațiilor cuprinse in Broșura „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”. Clericii pot transmite informațiile despre vaccinare din documentul asumat de autoritățile medicale din România. Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat și a reiterat frecvent poziția sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariția vaccinurilor anti-Covid.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW