Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


PSD: Vom susține orice lege pentru desființarea inechităților sociale generate de pensiile speciale

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 27 ianuarie 2020 Etichete: ,

Social-democrații anunță că vor susține „orice lege” pentru „desființarea inechităților sociale generate de pensiile speciale”. PSD a precizat că liberalii „doar vorbesc”, însă nu pun în practică.

„În timp ce PSD face, PNL doar vorbește!

PSD merge până la capăt și va susține ORICE lege pentru desființarea inechităților sociale generate de pensiile speciale.

Ne vedem mâine la vot, în plenul Camerei Deputaților!”, a scris PSD pe Facebook.

Guvernul Orban își va asuma răspunderea pentru proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale, dacă proiectul nu va fi adoptat, marți, de Camera Deputaților, spune deputatul PNL, Robert Sighiartău.

„Sper ca mâine să fie ziua victoriei și ziua decisivă în care vom elimină pensiile speciale așa cum am declarat și susținut noi, pentru că este proiectul PNL. Nu cred că va fi retrimis la comisie, depinde ce va face PSD-ul, oricum dacă mâine va fi retrimis la comisie, noi vom veni cu asumare privind eliminarea pensiilor speciale. Ceea ce îmi doresc eu cel mai mult este să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, să nu mai fie acuzați parlamentarii că au privilegii, mai ales că majoritatea dintre ei nu prea muncesc”, a declarat Robert Sighartău.

Proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale urmează să fie dezbătut, marți, în plenul Camerei Deputaților.

Miercuri, Guvernul condus de Ludovic Orban ar urma să-și asume răspunderea pentru proiectul de lege care schimbă legislația electorală astfel încât să se revină la alegerea primarilor în două tururi.

Grefierii protestează, luni și marți, față de eliminarea pensiilor speciale ale magistraților.

Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *