Monday, November 29, 2021
Jurnalism corect


PSD cere în instanță suspendarea stării de alertă din Sectorul 1

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 26 iulie 2021

Filiala Partidului Social Democrat din Sectorul 1 a anunțat că va ataca în instanță și că va cere suspendarea stării de alertă, declarată vineri de Comitetul local pentru situații de urgență. 

Partidul Social Democrat Sector 1 consideră că această decizie nu este întemeiată legal și reprezintă doar urmarea firească a unei situații de criză declanșată și întreținută de către Primarul Sectorului 1, doamna Clotilde Armand”, potrivit unui comunicat de presă emis de PSD Sector 1.

Social-democrații arată că instituirea unei stări de alertă la nivelul Sectorului 1, suprapusă peste starea de alertă declarată la nivel național, ar reprezenta un fapt ridicol și fără precedent în România, ce ar arăta înrădăcinarea unei mentalități autoritare și a unor precedente toxice.

Am semnalat în repetate rânduri că lupta doamnei Armand cu operatorul de salubrizare afectează interesele cetățenilor și este dusă cu incompetență și rea-credință, generând penalități împovărătoare la bugetul local, dar și cheltuieli suplimentare prin achiziții total netransparente. Opriți acest bâlci costisitor și ridicați, deopotrivă, gunoiul și starea de alertă”, au precizat social-democrații.

Liderul USR PLUS București: PSD susține gunoaiele și mafia

Liderul USR PLUS București, Vlad Voiculescu, susține că social-democrații au decis să speculeze politic criza gunoaielor din Sectorul 1.

Pe scurt: 1. PSD susține gunoaiele. Cele de pe străzi de data asta. 2. PSD susține mafia. Mafia gunoaielor de data asta. Nu există soluții simple pentru criza gunoaielor din sectorul 1 dar să pretinzi că lucrezi în interes public împotrivindu-te curățării gunoaielor de pe străzi este pur și simplu… mizerabil”, este reacția liderului USR PLUS București, după anunțul social-democraților.

Stare de alertă în Sectorul 1, generată de criza gunoaielor

Comitetul Local pentru Situații de Urgență a declarat stare de alertă pe o perioadă de 30 de zile la nivelul Sectorului 1 vineri, după ce prefectul Capitalei, Alin Stoica, a aprobat propunerea primarului Clotilde Armand.

Prin intermediul acestei proceduri, Primăria Sectorului 1 a încheiat vineri, prin atribuire directă, un nou contract de servicii de colectare, transport și tratare/eliminare/depozitare a 100 de tone de gunoaie în aria sectorului, în valoare totală de 62.900 de lei, cu firma Brai-Cata SRL, anunța edilul.

Chiar dacă ne aflăm într-o stare de alertă cauzată de șantajul operatorului delegat de salubrizare și achiziția a fost făcută în regim de urgență, prețul total per tonă este mai mic decât cel prestat de Romprest, conform facturilor publicate. Prețul pentru colectare, transport și tratare/eliminare/depozitare deșeuri necontrolate: – 629 de lei/tonă fără TVA prin firma Brai-Cata SRL; – 883 de lei/tonă fără TVA prin firma Romprest(…) Prețul pentru colectare, transport și tratare/eliminare/depozitare deșeuri din coșuri stradale: – 629 de lei/tonă fără TVA prin firma Brai-Cata SRL; – 4796 de lei/tonă fără TVA prin firma Romprest, de peste 7,5 ori mai mult decât Brai-Cata”, scria Clotilde Armand, duminică, pe Facebook.

Brai-Cata – Controverse

Primarul Clotilde Armand a fost criticat în mediul online pentru că ar fi încheiat contractul cu firma Brai-Cata imediat după ce a fost declarată starea de alertă în Sectorul 1, contestatarii săi menționând că ar fi fost atribuit cu dedicație.

Adevărata miză a pedepsei aplicată de Clotilde Armand locuitorilor din Sectorul 1 al Capitalei a ieșit la iveală(…)Acesta să fie motivul pentru care primarul Armand s-a bătut atât pentru a obține starea de alertă în Sectorul 1? Să poată atribui, fără să aplice legea achizițiilor, contractul pentru curățenia din sector unei anumite firme?”, a scris deputatul PSD Ciprian Șerban, pe Facebook.

În plus, înainte de a fi primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a ocupat funcția de director în cadrul firmei Brai-Cata, de unde a primit salarii în valoare de 99.430 de lei, potrivit declarației de avere postată pe site-ul Primăriei Sectorului 5, în anul 2020.

Brai-Cata activează în domeniul managementului integrat al deșeurilor încă din anul 2000, timp în care a devenit un jucător important de pe piață. Experiența acumulată, valorile promovate, investițiile realizate și calitatea serviciilor au plasat compania în topul firmelor cu capital privat românesc”, este descrierea companiei Brai-Cata.

Brai-Cata este deținută, în acest moment, de acționarul Constantin Petrescu din Râmnicu Vâlcea, după ce a preluat compania de la firma de salubritate Urban din Vâlcea, ce fusese acționar majoritar între 2008 și 2017, potrivit documentelor din Monitorul Oficial, citate de G4 Media. Mai mult, până în anul 2008, compania de salubrizare a fost deținută de cetățeni italieni acuzați că ar fi avut legături cu Cosa Nostra.

CLS1, ședință pentru rezilierea contractului cu Romprest

Primarul Sectorului 1 a convocat pentru vineri o ședință a Consiliului Local (CLS1), în cadrul căreia ar fi trebuit să se discute rezilierea contractului încheiat cu compania de salubrizare Romprest, dar nu a întrunit cvorumul necesar, întrucât consilierii locali ai PSD și PNL au lipsit.

Adoptarea proiectului de hotărâre duce la sesizarea instanței de judecată cu o acțiune ce are ca obiect rezilierea Contractului de Delegare, respectarea principiului continuității serviciului de utilitate publică și sancționarea neexecutării obligațiilor contractuale de către Romprest pe raza Sectorului 1.

Clotilde Armand citează o decizie a instanței și arată că primarul trebuie împuternicit de CLS1 pentru a rezilia contractul în justiție, anunțând că va convoca o nouă ședință pentru marți, ce va avea același proiect de hotărâre pe Ordinea de zi.

Context

Contractul între Primăria Sectorului 1 și Romprest a fost încheiat pe 30 iunie 2008, în timpul mandatului liberalului Andrei Chiliman, pe un termen de 25 de ani. Chiar în ziua parafării înțelegerii, judecătorii de la Curtea de Apel București au decis anularea licitației, în urma unei contestații depuse de firma Masoti SRL.

În timp, tarifele de salubritate au crescut constant, iar două rapoarte elaborate de Curtea de Conturi și de Ministerul Finanțelor arată că majorarea a fost făcută ilegal, iar prejudiciul adus de compania Romprest la bugetul Primăriei Sectorului 1 ar ajunge la 243 de milioane de lei.

În ultimul an, din cauza neînțelegerilor financiare dintre Primăria Sectorului 1 și Romprest, compania de salubrizare și-a suspendat activitatea în trei rânduri, între 27 noiembrie-25 decembrie 2020, 31 mai-18 iunie 2021 și 27 iunie-prezent, perioade în care deșeurile au rămas pe străzi.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW