Tuesday, June 15, 2021
Jurnalism corect


PSD și Marcel Ciolacu se întrec în procente privind lucrările de la M5 Drumul Taberei

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 15 septembrie 2020 Etichete: , , , ,

Partidul Social Democrat a transmis un comunicat de presă în care social-democrații susțin că, în timpul guvernărilor PSD, lucrările de la metroul Drumul Taberei au fost finalizate în proporție de 99%. În schimb, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că lucrările pentru noua magistrală M5 au fost finalizate de social-democrați în procent de 95%.

PSD și Președintele PSD, Marcel Ciolacu, se întrec în a înainta procente care să le susțină ideea că guvernările social-democrate au realizat o mare parte din lucrările pentru Magistrala 5 Drumul Taberei.

„După 10 luni de bâlbe, ei dau azi în funcțiune un proiect deblocat şi realizat în proporție de 99% de guvernele social-democrate”, se arată în comunicatul PSD.

„(…)7 ani sub guvernarea PSD și a terminat 95% din lucrări”, a spus Marcel Ciolacu, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

PSD: Stăpânii de la PNL au rezervat metroul două ore

PSD acuză PNL că a rezervat metroul din Drumul Taberei timp de două ore, pentru a nu respira același aer cu cetățenii Capitalei.

Cuplul Iohannis-Orban întoarce PNL în timp: stăpânii se dau primii cu metroul, plebea trebuie să mai aștepte!

Liberalii s-au instalat la putere în noiembrie 2019, dar n-au putut respecta termenul asumat de guvernarea PSD de a deschide noua linie de metrou în decembrie. Erau prea ocupați cu alegerile anticipate!

După 10 luni de bâlbe, ei dau azi în funcțiune un proiect deblocat şi realizat în proporție de 99% de guvernele social-democrate. Pentru asta apelează la cel mai grețos festivism posibil. Stăpânii de la PNL au rezervat metroul două ore, în exclusivitate, ca nu cumva Iohannis să respire același aer cu muritorii de rând.

La inaugurarea metroului din Drumul Taberei, Ludovic Orban ajunge un fel de Coana Leana a șefului suprem de la Cotroceni, iar Bode devine reîncarnarea lui Emil Bobu”, este mesajul postat pe Facebook de PSD.

Bilanț după 9 ani de lucrări: 17 miniștri ai Transporturilor, 8 directori Metrorex

Magistrala 5 de metrou din Drumul Taberei s-a deschis după mai bine de 9 ani de lucrări, iar la eveniment au participat Klaus Iohannis, Ludovic Orban și Lucian Bode, ministrul Transporturilor.

Cât timp au durat lucrările la această linie, 17 miniștri ai Transporturilor au trecut prin Guvern, iar Metrorex a schimbat opt directori generali.

Licitațiile au fost demarate în 2008, iar lucrările la magistrala M5 au început în 2011 și ar fi trebuit să dureze trei ani.

Din 2008 până astăzi, pe la Palatul Victoriei au trecut nu mai puțin de 12 prim-miniștri, dintre care 5 au aparținut PSD: Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Mihai Fifor și Viorica Dăncilă. Alți doi premieri, Gabriel Oprea și Sorin Cîmpeanu au făcut parte din alianțe ale PSD.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW