Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


PSD și PNL iau în calcul un candidat comun la Primăria Capitalei

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 21 februarie 2024

Liderii coaliţiei, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, încă nu au luat o decizie privind un posibil candidat comun PNL şi PSD la Primăria Capitalei şi nu au ajuns să discute în detaliu pe marginea acestui subiect. „Dacă ar fi să stabilim un candidat comun, avem nevoie de evaluare, de sondare ca să vedem care este poziţionarea candidaţilor”, a explicat Ciucă. De asemenea, Ciolacu a spus că „în următoarea perioadă o să venim cu deciziile politice cela mai bune”.

„În acest moment nu am ajuns să discutăm în detaliu şi un răspuns cât se poate de onesc este că, şi dacă ar fi să stabilim un candidat comun, avem nevoie de evaluare, de sondare ca să vedem care este poziţionarea candidaţilor. Ne interesează foarte mult profilul candidatului în percepţia alegătorilor”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat miercuri la Parlament dacă PNL şi PSD au decis candidat comun pentru Primăria Capitalei.

La rândul său, liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat că nu este vorba despre o împărţeală, ci despre cele mai competente persoane pentru funcţie.

„Nu vorbim despre o împărţeală. Vorbim de cele mai competente persoane (…) Trebuie să ai ceva în tine să poţi face această muncă. Cea mai dfificilă muncă este aceea de a fi ales la tine, în oraşul tău. În următoarea perioadă o să venim cu deciziile politice cela mai bune”, a explicat Ciolacu.

Gabriela Firea a declarat, miercuri, că nu au fost în coaliţie discuţii punctuale despre candidaţii la Primăria Capitalei şi la cele şase sectoare.

„În Bucureşti se va lua o decizie zilele următoare. Important este ca ceea ce se întâmplă acum în Bucureşti să nu se mai repete, iar domnul primar actual să plece către o altă activitate, dar pentru asta trebuie să avem cel mai bun candidat din partea noastră. PSD Bucureşti face propuneri şi se iau decizii, dar pentru că Bucureştiul este capitala României a intrat în negocierea naţională, ceea ce nu este un lucru rău. La nivel de sectoare concluzia a fost de a susţine colegii noştri de la sectoarele 3, 4, 5 şi 6, fiind aliatul nostru PNL, aici preşedintele de la Sectorul 6, Gabriel Mutu, urmând să anunţe săptămâna viitoare dacă doreşte să se implice în alegeri şi să candideze, că vom avea candidat comun pentru Sectorul 1, pentru Sectorul 2 şi vom discuta şi despre Capitală săptămâna viitoare”, a spus Gabriela Firea.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW