PSD recâștigă 3 parlamentari care vor vota împotriva moțiunii de cenzură/Unul dintre ei semnase pentru căderea Guvernului
Parlamentarii Horia Nasra și Cornel Itu au fost convinși să se reîntoarcă în PSD. Asta după ce, săptămâna trecută, Victor Ponta anunța că cei doi se înscriu în Pro România. Ei au stat în partidul lui Ponta mai puțin de o săptămână. Și parlamentarul Sorin Bota, semnatar al moțiunii de cenzură, s-a răzgândit și a decis să o susțină pe Viorica Dăncilă.
Atât Nasra dar și Itu au decis să plece din PSD după ce Viorica Dăncilă a decis să îl numească pe jurnalistul Liviu Alexa la șefia organizației Cluj.
Într-o postare pe Facebook, Horia Nasra precizează că nu a semnat moțiunea de cenzură și că nici nu va vota în plen pentru căderea Guvernului.
„Nu pot gira venirea la putere a liberalilor care își propun tăieri salariale, disponibilizări în masă în sectorul bugetar și înghețarea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, finanțate prin PNDL sau FDI.
Cât privește moțiunea, nu calculul bilelor mă interesează, ci faptul că astăzi PSD are nevoie de toți parlamentarii săi, de toți cei care în 2016 au fost aleși de cetățeni sub sigla PSD”, precizează deputatul Horia Nasra.
Horia Nasra, fost șef la PSD Cluj, confirmă că a decis să renunțe la partidul lui Victor Ponta pentru că i s-a promis revenirea la conducerea organizației de unde a fost îndepărtat în favoarea jurnalistului Liviu Alexa.
„Nefericita eroare, nominalizarea noii conduceri a PSD Cluj, poate fi îndreptată. Sunt convins că există sute de social-democrați cu vechime în organizație care pot reprezenta cu onoare clujenii și capitala Transilvaniei, nu un individ care jignește clujenii, românii, înjură jurnaliștii și amenință colegii și aleșii locali.
Joi voi fi alături de colegii mei, deputații din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat și îmi voi relua activitatea politică în Cluj având în vedere campania electorală”, mai scrie Horia Nasra.
Un alt parlamentar PSD care a fost convins să susțină Guvernul Dăncilă este Sorin Bota. El a fost chiar unul dintre semnatarii moțiunii de cenzură.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/psd-recastiga-3-parlamentari-care-vor-vota-impotriva-motiunii-de-cenzura-unul-dintre-ei-semnase-pentru-caderea-guvernului/ […]