PSD, Pro România și ALDE depun moțiune împotriva ministrului Finanțelor
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, joi, că s-a înțeles cu alți președinții din alte partide pentru a depune o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu.
„Am vorbit și cu alți lideri politici, președinți de partid, în acest moment dorim să depunem o moțiune simplă în ceea ce-l privește pe Florin Cîțu. Nu are capacitatea nici măcar de a debloca un simplu site pentru ca oamenii de afaceri să-și poată accesa împrumuturi”, a spus Marcel Ciolacu.
PSD, Pro România și ALDE dețin majoritatea în ambele camere ale parlamentului.
Este a doua oară când PSD va depune moțiune împotriva lui Florin Cîțu. La precedenta, în 9 decembrie 2019, senatorii au votat în favoarea demiterii ministrului.
Moțiunea simplă reprezintă poziția unei singure Camere componente a Parlamentului prin care își poate exprima poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Moțiunile simple se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți. Prim-ministrul nu este obligat să țină cont de votul de la aceste moțiuni.
Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/psd-pro-romania-si-alde-depun-motiune-impotriva-ministrului-finantelor/ […]