Friday, April 19, 2024
Jurnalism corect


PSD nu renunță la cota progresivă în impozitare / Sorin Grindeanu: S-ar putea ca noul model să fie mai bun pentru țara noastră

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 4 decembrie 2021

Sorin Grindeanu, vicepremier din partea PSD, a anunțat că discuțiile referitoare la modificarea sistemului fiscal, în cadrul cărora va fi dezbătută introducerea cotei progresive la impozitare, vor avea loc în anul 2022. 

Trebuie să existe predictibilitate. Dar dacă lucrurile le faci așezat, pe parcursul câtorva luni, cu BNR, cu experți, s-ar putea ca noul model să fie mai bun pentru țara noastră. Nu spun că așa e, dar hai să facem această discuție. De ce 23 de țări din UE au alt sistem și doar 4 sunt sunt în acest sistem, printre care și noi?”, a declarat Sorin Grindeanu, într-un acordat Digi24.ro.

Vicepremierul a precizat că doar România, Ungaria, Bulgaria și Estonia sunt țările care au o cotă unică de impozitare.

Să nu facem speculații, s-ar putea ca niște lucruri să pară bune și când vorbești practic s-ar putea să fie exact pe dos. Și atunci, această discuție așezată nu cred că trebuie făcută pe repede înainte, cum am făcut noi în 2 săptămâni pe programul de guvernare, ci discutată cu mediul de afaceri, cu profesori, cu Banca Națională”, a explicat Grindeanu.

Context

În timpul negocierilor pentru formarea noului Guvern PNL-PSD-UDMR, social-democrații și liberalii s-au contrat pe marginea modificării sistemului fiscal.

Pe de o parte, social-democrații au susținut instituirea unei cote mai mari de impozitare pentru cetățenii cu venituri mai mari, însă liberalii au susținut menținerea cotei unice de 10%.

Pe de altă parte, social-democrații nu și-au dorit eliminarea scutirilor fiscale de care beneficiază în prezent angajații din construcții, din sectorul IT și cei din cercetare, solicitată în repetate rânduri de către experții în fiscalitate.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW