Stirile zilei

PSD l-a exclus din partid pe deputatul Aurel Bălășoiu în urma unui scandal sexual UPDATE

UPDATE Deputatul de Argeș Aurel Bălășoiu a fost exclus din PSD în urma unui scandal sexual, potrivit Gândul.ro, care a publicat și prima reacție a social-democratului după ce a aflat decizia partidului.

În imagini, deputatul apare într-o cameră de hotel, în ipostaze compromițătoare, atât în compania unei persoane de sex feminin, cât și a uneia de sex masculin. Potrivit informațiilor din spațiul public, cele două persoane ar fi minori.

Conform sursei citate, Aurel Bălășoiu a negat că a întreținut relații sexuale cu minori, dar a transmis că știe faptul că imaginile care au circulat pe internet au condus la excluderea sa din partid.

„Am văzut și eu, mi s-a transmis astăzi, până astăzi nu am știut, așa că nicio problemă. Voi merge înainte și voi lupta (…) Merg înainte, nicio problemă. M-au exclus, nicio problemă. Măsurile sunt”, a declarat Bălășoiu.

Știrea inițială

Partidul Social Democrat (PSD) a decis sâmbătă, 1 octombrie, excluderea din partid a deputatului de Argeș Aurel Bălășoiu. 

PSD a anunțat excluderea acestuia într-un un mesaj succint în care a mai menționat și că se aşteaptă ca acesta să îşi dea demisia, invocând faptul că partidul nu tolerează încălcarea legii și a moralei creștine.

„Conducerea PSD a decis astăzi excluderea din partid a deputatului Aurel Bălășoiu.

De asemenea, PSD se așteaptă ca acesta să își dea demisia urgent din funcția de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunității parlamentare.

PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnității umane și a moralei creștine”, au transmis social-democrații.

Sursa foto: Facebook / Aurel Bălășoiu

Articole Recomandate

Back to top button