Sunday, August 14, 2022
Jurnalism corect


PSD este de acord cu varianta premierului prin rotație și așteaptă ca PNL să ia aceeaşi decizie

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 16 noiembrie 2021

Social-democrații sunt de acord cu varianta premierului prin rotație, existând o decizie în interiorul PSD în acest sens, dar pentru a stabili ce partid dă prim-ministrul inițial este nevoie ca și liberalii să aibă o hotărâre luată în interiorul partidului. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat marți, 16 noiembrie, că așteaptă decizia PNL, pentru a putea porni și negocierile privind propunerea de premier cu care vor merge la Palatul Cotroceni.

„În interiorul PSD există această decizie că se poate merge prin rotație. Așteptăm și de la PNL o decizie în acest sens. După ce există o decizie că și PNL acceptă varianta unui premier prin rotație, atunci intrăm în negocieri și hotărâm (numele – n.red.)”, a declarat președintele social-democraților.

Întrebat dacă PSD va fi primul partid care dă premierul, Ciolacu a răspuns că „ponderile parlamentare contează”, partidul pe care îl conduce fiind pregătit să ducă toate negocierile posibile să termine această criză”.

Totodată, liderul PSD a precizat că el nu are o colaborare cu președintele României, întrebat dacă șeful statului are un cuvânt de spus în desemnarea premierului cu care cele trei partide – PSD, PNL și UDMR – vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni, odată ce acestea vor fi convocate de Klaus Iohannis.

Ciolacu a punctat că propunerea de premier din partea PSD va fi stabilită în interiorul partidului.

Florin Cîțu, liderul liberalilor, a declarat la rândul său că cele trei formațiuni politice vor merge cu aceeași propunere de premier la Palatul Cotroceni.

„PNL va veni cu o variantă, împreună cu cei de la PSD trebuie să găsim o variantă și mergem împreună. Este un premier al coaliției, nu va merge PNL cu un premier la Cotroceni”, a explicat el.

Reprezentanții PSD, UDMR și PNL s-au întâlnit marți la Parlament pentru a finaliza programul de guvernare al viitorului executiv. O nouă rundă de negocieri va avea loc miercuri, 17 noiembrie.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW