Saturday, July 2, 2022
Jurnalism corect


PSD anunță un atac cibernetic asupra site-ului partidului venit dinspre Federația Rusă

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 29 aprilie 2022

Site-ul Partidului Social Democrat a fost blocat vineri, 29 aprilie, timp de aproximativ 15 minute, în urma unui atac cibernetic venit dinspre Federația Rusă, au anunțat reprezentanții partidului.

„Site-ul Partidului Social Democrat a fost indisponibil vineri seara, timp de aproximativ 15 minute, în urma unui atac cibernetic venit dinspre Federația Rusă. Departamentul IT al PSD a intervenit prompt și a repus site-ul în funcțiune. Cu această ocazie, PSD își reafirmă apartenența la valorile europene și occidentale și condamnă invazia ilegală a Rusiei în Ucraina”, notează PSD, într-un comunicat de presă.

Atacul survine după ce, în cursul dimineții, site-urile Guvernului, Ministerului Apărării, Poliția de Frontieră, CFR Călători și OTP Bank nu au funcționat, ca urmare a unor atacuri cibernetice efectuate de gruparea pro-rusă KILLNET.

Hackerii au revendicat atacul printr-un mesaj publicat pe Telegram, în care au invocat anumite declarații făcute de Marcel Ciolacu prin care liderul PSD invoca necesitatea furnizării de arme letale către Ucraina.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW