PSD: agențiile de rating dau note cu minus României și arată dezastrul creat de Guvernul PNL
Social-democrații afirmă că agențiile de rating dau note cu minus României și arată dezastrul creat de cabinetul Orban în cele cinci luni și jumătate de la preluarea guvernării de către PNL.
„Una după alta, agențiile de rating dau note cu minus României și arată dezastrul creat de Guvernul PNL în doar 5 luni și jumătate. Deja agenția de rating Fitch a redus perspectiva României la negativ, din cauza „derapajului semnificativ al finanțelor publice”. Se confirmă, astfel, ceea ce am arătat în mod clar românilor încă de la învestirea guvernului PNL încoace: dezmăț pe cheltuieli și ZERO măsuri pentru încasări de venituri la bugetul de stat„, transmite PSD, printr-un comunicat de presă.
Conform PSD, agențiile de rating taxează Guvernul PNL pentru „risipirea a 17 miliarde lei în lunile noiembrie și decembrie pe despăgubiri, rachete, fond de rezervă pentru primarii liberali, rambursări de TVA nejustificate”.
„Experții financiari critică împrumuturile aproape zilnice făcute de PNL în numele românilor, pentru a-și satisface clienții electorali. Aceste împrumuturi fără noimă au dus la o creștere a datoriei guvernamentale cu 28 de miliarde de lei în doar 3 luni de guvernare. Se întreabă și experții Fitch: ce ați făcut cu banii că nu se vede nimic?! Prezentarea unor prognoze economice mincinoase și a unor rectificări iluzorii în Parlament îngrijorează. La fel, creșterea costurilor de finanțare, perspectivele de triplare a ratei șomajului, în condițiile în care există deja peste 1 milion de contracte de muncă suspendate”, arată social-democrații.
PSD mai acuză Guvernul PNL că nu a luat nicio măsură de stimulare economică sau protecție a populației
„Cum să nu se degradeze ratingul României când dezastrul din economie se vedea încă din luna februarie, de dinainte de apariția efectelor crizei coronavirus iar Guvernul PNL nu a luat nicio măsură de stimulare economică sau protecție a populației? Când Guvernul PNL trimite în Parlament o rectificare în care arată că se gândește doar la alegeri, cerând în plus 4 miliarde de lei la cheltuieli pentru primarii liberali și firmele de casă? Când a trecut mai mult de o lună de la declanșarea epidemiei de COVID-19 și nu vedem niciun IMM care a primit capital de lucru, când niciun loc de muncă nu a fost salvat, când niciun român nu a primit acceptul de a-și amâna ratele la bancă, fără dobândă la dobândă? Cum să nu scadă perspectiva de rating când pe guvernul PNL nu-l mai împrumută nici măcar băncile din România pentru că are zero credibilitate? Agențiile de rating arată foarte clar: Guvernarea PNL îngroapă economia României!”, arată sursa citată.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/psd-agentiile-de-rating-dau-note-cu-minus-romaniei-si-arata-dezastrul-creat-de-guvernul-pnl/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/psd-agentiile-de-rating-dau-note-cu-minus-romaniei-si-arata-dezastrul-creat-de-guvernul-pnl/ […]