Wednesday, January 19, 2022
Jurnalism corect


Proteste în toată țara ale angajaților de la Serviciile de Ambulanță. Manifestațiile sunt dedicate celor doi ambulanțieri care au pierdut lupta cu coronavirusul

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Fara categorie Stirile zilei , at 10 iunie 2020 Etichete: , , ,

Angajații din Serviciile Publice de Ambulanță protestează, miercuri, în toată țara, din cauza nemulțumirilor legate de „deciziile incorecte” luate de autorități și de ” indiferența prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului”. 

Protestul va fi dedicat celor doi ambulanțieri care au murit infectați cu coronavirus, Stupiuc Cristian, în vârstă de 52 de ani și Irimescu Ioan, în vârstă de 61 de ani, ambii angajați ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

În total, 160 de ambulanțieri s-au îmbolnăvit de coronavirus.  

„Având în vedere nemulțumirea angajaților din Serviciile Publice de Ambulanță, respectiv a membrilor de sindicat reprezentați de Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România (FNSAR), urmare a deciziilor incorecte luate de forurile centrale de Stat (Președinție, Parlamentul României, Guvernul României și ministere), indiferența prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului și organizarea serviciilor de ambulanță, cât și indiferența văzută prin faptul că nu s-a răspuns la adresele inaintate oficial de o federație reprezentativă la nivel de servicii de ambulanță, federație recunoscută prin lege ca partener social, face ca în urma epuizării a oricărei forme de adresare scrisă și fără răspuns asumat, conducerea Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța” din România a luat decizia de a anunța începerea declanșării de acțiuni sindicale în urma nemulțumirilor angajaților pe care îi reprezintă și a acordului dat de membrii Consiliului Naţional al FNSAR”, anunță Federația.

Serviciile de ambulanță din toată țara vor protesta, miercuri, respectând măsurile de distanțare socială. Protestul va avea loc în București și în toate serviciile de ambulanță între orele 10.00 și 12.00.

Protestul din București se va desfășura prin „pichetarea intrării în Parlamentul României – Camera Deputaților – intrarea Parcul Izvor, acțiune la care vor participa toți președinții (liderii) organizațiilor sindicale membre în FNSAR și membrii Biroului Executiv FNSAR, îmbrăcați în echipamentul de lucru cu vesta și șapca de protest, mănuși, mască și viziere”.

În curților sediilor serviciilor de ambulanță  se vor afla membri de sindicat ai organizației locale, reprezentați de FNSAR și vor avea ținuta în echipamentul de lucru cu vesta și șapca de protest, plus echipamentul standard de protecție.

Toate ambulanțele vor purta afișulcu inscripția vizibilă „PROTEST NAȚIONAL” în față dreapta jos, pe parbriz și în spate pe geamul din ușă partea stângă.

Protestatari vor avea afișe tot format A4 cu inscripția „EU PROTESTEZ”.

Motivele protestului

  1. Forma finală a proiectului PL-x nr. 257/2020 care a adus completări la OUG nr. 43/2020, trimis la promulgare, proiect la care am adus prin Blocul Național Sindical amendamente pe perioada procesului legislativ, nu au cuprinspropunerile noastre, și NU au fost asumate și introduse în lege, deși era ultima speranță  a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaților pentru personalul operativ de intervenție din serviciile de ambulanță care a desfășurat activitatea în teren în perioada stării de urgență și nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbițat de actualul Guvern și Președintele României.
  2. Propunerea de modificare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate salarizarea asistenților medicali, și nu numai, când sporul pentru condiții deosebit de periculoase a fost diminuat și egalizat cu sporul personalului din unitățile spitalicești, propuneri înaintate la Comisia pentru muncă și protecție socială pe timpul derulării procesului legislativ al proiectului PL-x nr. 600/2019, NU au fost introduse din motive cunoscute, ceea ce a făcut să revenim cu altă inițiativă legislativă care a fost depusă la Comisia pentru sănătate și familie din Senatul României.
  1. Proiectul de lege PL-x nr. 355/2015 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, este blocat din toamna anului 2016 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute, deși am făcut solicitări de repunere pe dezbateri a acestui proiect președintelui și individual membrilor comisiei, oferind din partea noastră posibilitatea de a accepta unele modificări care se impun în proiect.
  2. Propunerile de completare și modificare a Titlului IV din Legea nr. 95/2006, propuneri care se impun a fi aduse pentru buna organizare, dezvoltare și consolidare a Serviciilor Publice de Ambulanță, sunt în așteptare din 2017 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute.
  3. Lipsa de răspuns la adresele depuse în Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și la unele comisii, este considerat de noi ca o indiferență față de personalul din aceste unități care desfășoară activitatea în condiții de teren și în regim de urgență contra cronometru pentru a salva vieți.

 Scopul protestului

– de a sensibiliza politicieni din România că existăm tot timpul, nu doar din 4 in 4 ani, și cerem atenția care ni se cuvine ca salvatori de vieți, pentru activitatea pe care o facem cu profesionalism și dedicare, sperând că prin această  formă de acțiuni post luptei aprige cu virusul COVID-19, vom fi priviți cu atenție și sensibilitate în rezolvarea favorabilă a doleanțelor noastre.

– de a informa cetățenii României că nu putem fi tratati cu indiferență de către cei care conduc și administrează țara, avem nevoie de susținerea și implicarea acestora pentru a putea asigura asistența medicală de urgență profesionistă la un standard ridicat și la nivelul așteptărilor în salvarea de vieți. 

 

 

 

 

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW