Tuesday, October 22, 2019
Jurnalism corect


Protestatar agresat în Piaţa Victoriei: Mi-au rămas în memorie gazele, era ceața aceea de la gaze și un sentiment de pustiu

By Milena Illyeș , in Interviuri Stirile zilei , at august 10, 2019 Etichete: , ,

La un an de la intervenţia brutală a Jandarmeriei în Piaţa Victoriei, cei care au participat la mitingul de atunci spun că se vor întoarce în piaţă. Unul dintre ei este Vlad Gheorghe, protestatarul care, in seara zilei de 10 august 2018, a fost lovit de jandarmi, deși apărea în imaginile înregistrate de jurnaliști cu mâinile ridicate. El depus și prima plângere la Parchet față de intervenția jandarmilor din acea seară. 

Protestatar: Gazele erau peste tot

Cel mai mult mi-au rămas în memorie gazele din acea seară. Gazele care erau peste tot. Era ceața aceea de la gaze care erau peste tot și un sentiment de pustiu, de zona de luptă. Eu am depus prima plângere, chiar în noaptea respectivă, imediat, să zicem la o oră după incident. După aceea am fost chemat de mai multe ori la Parchet, s-au făcut cercetări, s-au audiat persoane, s-au vizionat imagini și în cazul meu și stiu sigur că și în cazul altor persoane care au avut imagini. Acum dosarul este la DIICOT”, a declarat Vlad Gheorghe pentru mainnews.ro.

Bărbatul susține că după mitingul de anul trecut, oamenii au înțeles importanța libertății de exprimare.

„Cetățenii s-au ales cu mai mult curaj, cu mai multa hotărâre și am înțeles cât de important este dreptul la liberă exprimare și la protest. E important pentru că poți să faci mai multe lucruri decât s-a făcut până acum, mesajul se transmite mult mai bine. După 10 august 2018, oamenii au realizat că dreptul de a protesta e un drept mult mai important decât credeau până atunci. Oamenii sunt mai uniti, mai hotărați și mai conștienți că pot să facă lucruri și cred că 10 august a fost catalizatorul acestor sentimente”, susţine acesta. 

Vlad Gheorghe: Nu cred că anul acesta mai suntem în pericol, aşa cum am fost anul trecut

Vlad Gheorghe va participa la protestul de sâmbătă: „Sunt oameni care vin de la foarte mare depărtare care pe ei nu îi ajuta direct, ne ajuta foarte mult pe noi, care stăm aici, în România. dacă noi, cei care stam aici nu am vrea să mergem la protest, ar fi și o lipsa de respect față de ei dar și un gest de delăsare.

Sper, de fapt sunt convins că nu vor mai avea curajul să facă regia criminală pe care au făcut-o anul trecut. Sunt în continuarea agresivi în declarații – daca nu se respecta legea ei vor decide ce vor face – dar cred că a rămas la nivelul de retorică. Nu cred că mai suntem în pericol așa cum am fost anul trecut tocmai pentru că reacția societății a fost atât de puternică. Daca reacția societății nu era atât de puternică, probabil că ar fi făcut încă un 10 august fără probleme”.

Referitor la poziționarea politicienilor față de protest, bărbatul spune:

Citeste si:  Noul prefect al Capitalei, instalat în funcţie înainte de protestul din 10 august: Aveţi în faţă un om care ştie să îşi asume deciziile legale

„Cred că doamna premier se teme mai mult de propriul partid decât de cetățeni. Dacă se temea de cetățeni nu o ținea atât de mult timp pe Carmen Dan la Ministerul de Interne și nu îi ținea pe conducătorii jandarmilor din seara aia, nu îi ținea șefi atâta vreme. Doamna Dăncilă nu se teme de public, se teme de proprii adversari politici din partid care se vor folosi de orice pretext că să o arunce din tren. Oricum dânsa e pe făraș. (…) Doamna Firea se pune la adăpost politic, dar și penal ca și data trecută tot asta a făcut”.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW