Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Protest împotriva Guvernului: Sindicatele din industria de apărare ies în stradă

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 10 septembrie 2019 Etichete: ,

Sindicatele din industria de apărare ies în stradă, pe 11 și 12 septembrie, pentru a protesta din cauza nerespectării unor promisiuni asumate de Guvern în cadrul unor discuții de la Palatul Victoria.

„Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” este alături de membrii săi și le susține revendicările justificate. Reamintim guvernului că dialogul social reprezintă un mecanism esențial în fundamentarea de politici publice la nivel european și presupune nu doar discuții și angajamente lipsite de consecințe, ci și asumarea și aplicarea rezultatului consensualizat”, se arată în comunicatul Confederației Naționale Sindicală Cartel ALFA.

Principalele revendicări amintite de Sindicate sunt:

„Nerespectarea punerii în aplicare a Acordului şi a Memorandumului între Guvernul României, Asociaţiile Patronale şi Federaţiile Sindicatelor din Industria de Apărare, conform înţelegerilor din 17.07.2019 în discuţiile purtate la Palatul Victoria în prezenţa Premierului Vasilica-Viorica DĂNCILĂ.
Modificarea definiţiei „Industrie de Apărare” în „Industrie Strategică de Interes Naţional.”
Constituirea Consiliului pentru coordonarea Industriei de Apărare, .în conformitate cu HG 637/2017

Aprobarea în regim de urgenţă a BVC-urilor pe 2019.

Industria de Apărare trebuie să devină furnizorul principal pentru toate instituţiile cu caracter militar, securitate şi ordine publică, de arme, muniţie şi tehnică militară. Minim 30% din achiziţii să se realizeze în industria de apărare românească sau prin compensare conform legii offset-lui.

În regim de urgenţă rezolvarea SALARIZĂRII conform procedurilor pentru constructori sau I.T.-işti.Emiterea unui act normativ care să scutească pe o perioada de 10 ani salariaţii din cadrul operatorilor economici din industria naţională de apărare de la plata impozitului pe venit, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute de legea 227/2015 privind codul fiscal.
suplimentarea fondurilor necesare pe nucleu pe 2019 la nivelul promisiunii domnului viceprimministru Orlando Teodorovici şi ministrului Nicolae Bădălău (32 mil lei).

sursa foto: Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *