Stirile zilei

Protest al sindicaliștilor de la Apele Române, în fața Ministerului Mediului, după tăierea sporului de condiții vătămătoare

Câteva sute de sindicaliști de la Apele Române protestează vineri, în fața Ministerului Mediului, nemulțumiți de reducerea veniturilor salariale, cauzată de diminuarea sporului pentru condiții vătămătoare de muncă.

Potrivit organizatorilor, protestul s-a desfășurat până la ora 13:00 și face parte din seria de acțiuni lansate de Blocul Național Sindical (BNS), care a debutat joi, cu un protest similar în fața Ministerului Finanțelor, față de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan.

Protestul membrilor Sindicatului „Mureşul” din Apele Române (SMAR) a început, vineri, la ora 11.00, în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, numărul participanţilor fiind estimat de organizatori la 400, veniţi cu autocare din toată ţara.

Sindicaliştii, dotaţi cu steaguri, vuvuzele şi pancarte, sunt nemulţumiţi de faptul că prin plafonarea sporului de contiţii vătămătoare veniturile lor lunare au scăzut.

Un protest similar al angajaţilor din aparatul bugetar a avut loc cu o zi în urmă în faţa Ministerului Finanţelor, organizat de BNS faţă de măsurile de austeritate decise de Guvernul condus de Ilie Bolojan.

„BNS spune clar: NU acceptăm ca salariaţii, din public şi privat, să plătească din nou preţul incompetenţei şi risipei”, au transmis sindicaliştii.

Potrivit calendarului stabilit de Blocul Naţional Sindical, în fiecare zi de joi, între orele 10:00-12:00, vor avea loc proteste în faţa instituţiilor publice în care BNS are membri de sindicat.

La începutul săptămânii, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pentru primul pachet de măsuri de reducere a deficitului bugetar, după mai multe zile de negocieri în coaliție și proteste sindicale în diverse sectoare.

Foto: Facebook Sindicatului „Mureşul” din Apele Române (SMAR)

Articole Recomandate

Back to top button