Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Propunerea Guvernului privind acordarea stimulentului de risc îi va include și pe medicii de familie

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 5 mai 2020 Etichete: , , ,

Guvernul Orban a decis acordarea unui stimulent de risc în valoare de 2.500 de lei personalului medical care a îngrijit, în perioada stării de urgență, pacienții bolnavi de coronavirus. Propunerea liberalilor a fost, marți, completată, la sugestia UDMR, astfel că suma respectivă va fi acordată și medicilor de familie.

„Senatul a completat propunerea Guvernului care prevedea acordarea unui stimulent de risc, în valoare de 2.500 de lei, pentru medicii aflați în linia întâi în combaterea epidemiei. Potrivit completării adoptate, de acest stimulent vor beneficia și medicii de familie. Medicii de familie sunt implicați în această luptă. Stimulentul trebuie să îi vizeze și pe ei”, a transmis senatorul UDMR, László Attila, președintele Comisiei pentru Sănătate a Senatului, conform G4Media.

Propunerea inițiată de UDMR a fost susținută în plen de toate partidele parlamentare, urmând să intre în vigoare după votul din Camera Deputaților și după promulgarea de către președintele Klaus Iohannis.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *