Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Proiectul privind ridicarea mașinilor parcate neregulamentar în Sectorul 1, aprobat de Consiliul Local

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 14 iulie 2021

Consiliul Local Sectorul 1 a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul prin care mașinile parcate neregulamentar în sector vor fi ridicate, a anunțat primarul Clotilde Armand. 

S-au înregistrat 15 voturi „pentru” și 7 abțineri. Proiectul va intra în vigoare de la 1 octombrie.

Dacă în urmă cu 2 săptămâni consilierii PNL și PSD au refuzat proiectul propus prin care maşinile parcate neregulamentar în Sectorul 1 urmau să fie ridicate, în ședința de de astăzi a Consiliului Local al Sectorului 1 acest proiect a fost aprobat. 15 pentru – 7 abțineri. Iată că se poate! Mai greu dar se poate”, a anunțat Clotilde Armand, pe Facebook.

Pe 24 iunie, Consiliul Local Sector 1 a respins proiectul, după ce consilierii liberali s-au abținut de la vot, motivând că ar trebui create alternative de parcare, înainte de adoptarea unor măsuri punitive.

Proiectul prevede aprobarea Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea şi restituirea vehiculelor staţionate neregulamentar.

Restituirea vehiculului ar urma să se facă numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înmatriculare/înregistrare în original sau a oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului/remorcii/rulotei şi a unui act de identitate al solicitantului.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW