Tuesday, February 7, 2023
Jurnalism corect


Proiectul privind prelungirea mandatelor aleșilor locali a trecut de Senat

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 12 iunie 2020 Etichete: , , ,

Senatul a adoptat, vineri, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor aleşilor locali, transmite AGERPRES.

În favoarea proiectului au votat 100 de senatori, înregistrându-se şi 28 de abţineri.

Proiectul de lege, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis (PSD), Florin Roman (PNL) şi Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

„Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării”, prevede proiectul.

Propunerea legislativă adoptată de Senat mai stipulează că „Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale”.

Proiectul mai stabileşte anumite restrângeri de termene, înjumătăţirea numărului de semnături, modalitatea de strângere a acestora şi de înregistrare.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW