Tuesday, November 30, 2021
Jurnalism corect


Proiectul de lege privind izolarea și carantina, avizat de Ministerul Justiției

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic , at 13 iulie 2020 Etichete: , , ,

Proiectul de lege al Guvernului privind carantina şi izolarea a primit aviz favorabil din partea Ministerului Justiţiei. Executivul a făcut aceste precizări după ce președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a acuzat, luni, că proiectul trimis săptămâna trecută de Guvern Parlamentului nu are avizul Ministerului Justiției.

„Având în vedere afirmaţiile false făcute în spaţiul public de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, preşedinte interimar al PSD, referitoare la presupusa absenţă a avizului Ministerului Justiţiei asupra proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, facem următoarele precizări: Proiectul de lege adoptat de Guvern în şedinţa din 6 iulie a.c. a fost avizat favorabil de către Ministerul Justiţiei, observaţiile formulate fiind preluate în textul proiectului de act normativ. Proiectul de lege a fost înaintat în aceeaşi zi Camerei Deputaţilor, în procedură de urgenţă, ca primă cameră sesizată, fiind adoptat în plen în data de 9 iulie a.c. fără a fi invocate aspectele menţionate astăzi de Marcel Ciolacu. Pentru o corectă informare a opiniei publice, precum şi pentru a demonta pretextele folosite de lideri ai PSD pentru a tergiversa adoptarea unei legi esenţiale şi urgente în combaterea răspândirii virusului, punem la dispoziţie avizul emis de Ministerul Justiţiei”, arată Executivul luni, într-o precizare de presă.

Avizul Ministerului Justiției poate fi consultat AICI.

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că proiectul de lege al Guvernului privind carantina și izolarea nu va primi votul final decât după ce premierul se va prezenta în Senat.

„Nu putem susține și vota această lege.(….) Primul ministru și ministrul Justiției, ministrul Sănătății nu au venit în Parlament să discute aspectele controversate din această lege. A venit doar domnul Raed Arafat, în calitate de specialist, dar dumnealui nu este om politic și nu poate da un răspuns cu asumare politică. Acest lucru ar fi trebuit să-l facă primul ministru sau ministrul Justiției. Mai mult, legea, așa cum a fost înaintată către Parlament, nu a avut avizul Ministerului Justiției”, a declarat, luni, Marcel Ciolacu.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW